Guvernul Chicu oferă Premiul Național unionistului Ion Hadârcă și unui grup de artiști care au lucrat la filmul „Siberia din oase”

 

Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților care vor obține Premiul Național în acest an. În total, în acest an vor fi oferite 14 premii, cu patru mai multe decât în anii trecuți, iar o parte dintre acestea sunt decernate persoanelor din sistemul medical.

În total în concurs au fost înregistrate 34 de dosare, dintre care 7 din domeniul medicinei. Mai jos vedeți câștigătorii din acest an.

– Gaindric Constantin, profesor universitar, membru corespondent, pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova prin întreaga activitate științifică de înaltă ținută;

– Chiriac Anatolie, compozitor, pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea artei muzicale naționale;

– Mudrea Andrei, pictor, pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale;

– Hadârcă Ion, poet și publicist, pentru Opera Omnia;

– Bechet Boris, actor, pentru Opera Omnia;

– Cucul Mihail, antrenor-profesor de lupte greco-romane, pentru contribuție substanțială la promovarea valorilor olimpice și a imaginii Republicii Moldova;

– Babară Serghei, director de imagine, Ixari Lilia, pictor de costume, Turea Marin, sunetist, Cașcaval Valeriu, compozitor, Ixari Rodica, actriță, Suveică Cornelia, actriță, Butnaru Eugenia, actriță, Nazarchevici Margareta, actriță, pentru abordarea artistică de înaltă măiestrie, evocarea și redarea veridică a evenimentelor istorice marcante la crearea filmului documentar „Siberia din oase”;

– Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul COVID-19 Chișinău”, pentru responsabilitatea majoră în gestionarea răspunsului sociomedical la pandemia COVID-19, precum și pentru sprijinul și fortificarea acțiunilor întregului sistem medical autohton;

– Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Asociația Medicală Teritorială Buiucani, pentru prestarea serviciilor de înaltă calitate în condiții de siguranță, promovarea modului sănătos de viață și implicarea socială a personalului medical;

– Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, pentru perseverență în activitate și pentru lupta cu infecția COVID-19;

– Belîi Adrian, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Ciocanu Mihail, doctor habilitat în științe medicale, pentru lucrarea „Abordări inovative în managementul pacienților critici COVID-19 spitalizați în Institutul de Medicină Urgentă”;

– Mereuță Ion, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, Carauș Vladimir, doctor în științe biologice, cercetător științific superior, Strutinschi Tudor, doctor habilitat în științe biologice, Cicalchin Serghei, director general al „CSK GRUP PLUS” S.R.L., Morar Aurel, director general al „Maurt” S.R.L., pentru ciclul de lucrări „Biotehnologii inovative în profilaxia și ameliorarea sănătății populației”;

– Holban Tiberiu, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, Pântea Victor, profesor consultant, doctor habilitat în științe medicale, Plăcintă Gheorghe, conferențiar universitar, doctor habilitat în științe medicale, Rusu Galina, conferențiar universitar, doctor în științe medicale, Bîrca Ludmila, conferențiar cercetător, doctor în științe medicale, Iarovoi Liviu, conferențiar universitar, doctor în științe medicale, pentru ciclul de lucrări științifice
„Contribuții la diagnosticul, tratamentul și instituirea unui management clinic eficient în bolile infecțioase emergente”.

Valoarea Premiului Național este de 100 000 de lei și se oferă din bugetul de stat.

Amintim că Ion Hadârcă a fost fondatorul și primul președinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992) iiar din decembrie 2016 este senator al Românei.

„SIBERIA DIN OASE” este o docudramă dedicată moldovenilor deportaţi în Siberia. Filmul e construit pe mărturiile a patru protagonişti, care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia, în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949.


Preluat de la: Timpul.md