Sacrificiu la muncă în pandemie. Șefa laboratorului de virusologie, ANSP: Nu mi-am văzut părinții din primăvară

În perioada pandemiei, în prima linie luptă nu doar angajații sistemului medical, dar și cei care prelucrează testele la COVID-19. Zece laboratoare din țară procesează zilnic mii de probe, astfel încât pacienții să afle diagnosticul cât mai curând posibil și să înceapă tratamentul.

Mariana Apostol lucrează în laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică de 17 ani. De la declanşarea pandemiei în țară, acesta a fost divizat în două pentru ca o secţiune să se ocupe doar cu testele pentru COVID-19.

În laborator muncesc 17 specialişti. Zilnic aici ajung până la 700 de teste. Rezultatul unuia este gata în aproximativ șapte ore.

Vestea că un coleg a fost răpus de virusul ucigaş a fost ca un trăsnet pentru cei care muncesc în laborator.

Mariana Apostol spune că din luna martie lucrează fără zile de odihnă, iar la o vacanță nici nu poate visa. Pentru a nu-i pune în pericol pe cei dragi, ea s-a izolat de copii și de soț, iar părinții nu i-a mai văzut din primăvară.


Preluat de la: Publika.md