Constituția Republicii Moldova nu a fost votată în unanimitate de parlament în 1994.
Principalele discuții și proteste a iscat articolul 13 care se referea la denumirea limbii oficiale. Până la urmă a prevalat poziția majorității agrariene și a socialiștilor care au optat pentru varianta „limba moldovenească, funcționând în baza grafiei latine”.
În urma alegerilor din februarie 1994, în Parlamentul R. Moldova au ajuns Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM) – 56 mandate), socialiștii și interfrontiștii – 28 mandate, Blocul Țăranilor și Intelectualilor (BȚI) – 11 mandate și Alianța Frontului Popular Creștin Democrat (AFPCD) – 9 mandate. În lipsa comuniștilor, agrarienii au fost cei care au reprezentat forțele de stânga, iar interfrontiștii de la Mișcarea Unitate-Edinstvo optau pentru federalizare și acordarea limbii ruse statut de limbă oficială. Parlamentul ales în 1994 a fost cel care a înlocuit imnul „Deșteaptă-te, române” cu „Limba noastră”, ca, la scurt timp, să adopte o Constituție care să precizeze că această limbă e de fapt „moldovenească în baza grafiei latine”. Câțiva din foștii deputați ai acelui parlament și-au amintit cum s-a votat articolul 13 din Constituție.
Ion Hadârcă (BȚI)
.jpg)
Noi solicitam ca Declarația de Independență să fie preambulul Constituției, pentru că în acest document este folosită sintagma „limba română”. Atunci lucrurile s-ar fi clarificat. Știu că au fost diferite puncte de vedere. La un moment dat, spicherul parlamentului, Petru Lucinschi a propus formularea „limba moldovenească (limba română)” și „limba moldovenească sau limba română”. Dacă chestia asta era formulată în Constituție, toate divergențele dispăreau. Creștin-democrații aveau o poziție categorică și nu acceptau niciun fel de paranteze pentru limba română. Până la urmă s-au înlăturat toate aceste variante. A prevalat aripa dură a fracțiunii agrariene care a pledat pentru limba moldovenească. Noi nu am votat Constituția din cauza sintagmei „limba moldovenească”.
Valeriu Matei (BȚI)
Limba română nu a ajuns în Constituție din cauza perversităților și distorsiunilor în conștiința civică și națională a protagoniștilor care formau majoritatea parlamentară și a liderilor lor. E vorba de trioul format din Mircea Snegur, Andrei Sangheli și Petru Lucinschi. Ei au votat Constituția și Snegur a promulgat-o în zece secunde.
Denumirea „limba moldovenească, funcționând în baza grafiei latine” este una de compromis pentru anul 89, dar nu pentru anul 1994. Astăzi este pur și simplu o prostie și o necorespundere cu adevărul științific.
Sergiu Mocanu (AFPCD)
Articolul 13 a fost unul din motivele pentru care nu am votat Constituția R. Moldova. Noi am insistat ca denumirea limbii oficiale să fie limba română. Au fost și alte obiecții. Socialiștii, reprezentanții Interfrontului și agrarienii au votat solidar Constituția, iar fracțiunile BȚI și AFPCD nu au votat. Sintagma „limba moldovenească în baza grafiei latine” este una aberantă, e o încercare veșnică a moldovenilor de a ascunde anumite lucruri. Cei mai înveterați adepți ai „limbii moldovenești” au fost lingviștii Vasile Stati (PDAM) și Valeriu Senic (Mișcarea Unitate-Edinstvo). Problema limbii a fost și un motiv de scindare a Partidului Democrat Agrar. Mircea Snegur, împreună cu gruparea Andronic a părăsit PDA și s-a solidarizat cu protestele studenților din primăvara lui 1995 legate de articolul respectiv din Constituție. Pentru PDA a început o perioadă de declin.
Ion Suruceanu (PDAM)
În cadrul fracțiunii PDA au avut loc dezbateri aprinse referitor la denumirea limbii. Din 56 de deputați câți eram în fracțiune, vreo 20 erau pro-limba română. Dar când s-a început ședința parlamentului și s-a pus la vot articolul 13, eu am rămas trăsnit. Numai eu am ridicat mâna. Mă simt mândru de acest gest. Președintele PDA, Dumitru Moțpan nu m-a chemat la discuții, ci mi-a respectat părerea.
Nicolae Andronic (PDAM)
Nu cred că Republica Moldova era pregătită pentru adoptarea unei constituții fundamentale. Dar venirea noastră în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei era dictată de adoptarea unei noi Constituții.
Majoritatea parlamentară era formată din agrarieni și socialiști. Socialiștii cereau ca R. Moldova să fie federație, agrarienii cereau apariția proprietății colhoznice în Constituție, iar grupul Moșanu al intelectualilor cerea limba română în articolul 13. Petru Lucinschi a venit cu o găselniță destul de bună pe atunci. El a propus să scriem „limba moldovenească” și în paranteză „limba română”. Grupul Moșanu (BȚI) a fost categoric contra și atunci PDAM a votat cu socialiștii, după ce aceștia au renunțat la federație, iar agrarienii s-au dezis de proprietatea colhoznică. Nu era ușor să votăm. Erau momente dramatice. Totul a depins de această majoritate și mentalitatea ei. Important era ca elevii să învețe limba română la școală.
Și dacă agrarienii au fost așa proști, cum declară unii, atunci de ce politicienii de astăzi nu schimbă Constituția? La noi întotdeauna problema limbii, la fel ca și problema transnistreană, au fost folosite în calitate de cal de bătaie politică.
ARHIVA TIMPUL
14.08.2013
Preluat de la: Timpul.md