Harry şi Meghan, ducele şi ducesa de Sussex care s-au mutat recent într-o comunitate rezidenţială închisă din Beverly Hills, au deschis un proces împotriva unor paparazzi la Los Angeles pe care îi acuză de hărţuire, transmite vineri DPA, citat de agerpres.ro.
Plângerea, depusă la Curtea Superioară de Justiţie din Los Angeles, arată că persoane neidentificate l-au fotografiat pe micuţul Archie, copilul lor în vârstă de 14 luni, în curtea din spatele casei, în perioada în care familia se afla în izolare din cauza pandemiei cu noul coronavirus.
Conform legilor californiene, fotografierea sau filmarea oricărei persoane la ea acasă, folosind drone sau teleobiective, este interzisă.
Însă pentru că ducii nu ştiu cine a făcut pozele, procesul este îndreptat împotriva unor acuzaţi necunoscuţi astfel încât această situaţie să nu se mai repete şi să fie stopată răspândirea fotografiilor realizate.
„Fiecare individ şi membru al unei familii din California are garanţia legală a respectării intimităţii la domiciliu”, a declarat Michael J. Kump, avocatul cuplului şi partener în cadrul firmei de avocatură Kinsella Weitzman Iser Kump & Aldisert LLP.
„Dronele, elicopterele sau teleobiectivele nu pot suspenda acest drept. Ducele şi ducesa de Sussex au deschis acest proces pentru a proteja dreptul la intimitate al fiului lor, în locuinţa lor, fără a fi nevoiţi să se confrunte cu fotografi intruşi şi fără să trebuiască să-i descopere şi stopeze pe cei care încearcă să profite din aceste acţiuni ilegale”, a mai precizat avocatul.
În documentele depuse în instanţă este descrisă viaţa familiei ducilor de Sussex, asaltaţi frecvent de fotografi care le iau urma din ţară în ţară, iar mai recent s-au concentrat asupra noii lor reşedinţe de la Beverly Hills pe care o invadează de deasupra, cu drone şi elicoptere sau pur şi simplu încearcă să taie gardurile de protecţie pentru a putea face fotografii.
Ducii de Sussex au precizat că în cadrul acestui proces nu doresc să primească un tratament preferenţial şi că se aşteaptă să fie urmăriţi de media atunci când se află în spaţiul public, dar doresc să tragă linie în ceea ce priveşte intimitatea vieţii lor la domiciliu.
Acest proces, chiar dacă fără legătură cu un alt litigiu, este deschis într-o perioadă în care Meghan Markle mai are un proces pe rol – cel în care acuză un cotidian britanic că a publicat o scrisoare pe care ducesa a adresat-o tatălui său.
Ducii de Sussex sunt în centrul atenţiei presei tabloide după intens comentata decizie de a face un pas înapoi din prim-planul familiei regale britanice. Harry şi Meghan au renunţat la planurile anterioare de a înfiinţa o fundaţie denumită Sussex Royal şi s-au axat pe deschiderea unei noi organizaţii caritabile, denumită „Archewell”, după numele fiului lor.
Preluat de la: Publika.md