Trei persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent într-un pilon de iluminaţie stradală. Incidentul a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 03:50, pe strada Vasile Alecsandri din centrul Capitalei.
Potrivit poliţiei, şoferul în vârstă de 22 de ani ar fi pierdut controlul volanului, iar ca urmare maşina s-ar fi lovit de un pilon. Acesta împreună cu alţi doi pasageri cu vârstele de 22 şi 23 de ani au rămas blocaţi în autoturism.
La fața locului în mod de urgență au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri, care au deblocat și au evacuat persoanele din autovehicul.
După efectuarea lucrărilor de descarcerare, victimele au fost preluate de către Serviciul asistență medicală urgentă și transportați la Institutul de medicină urgentă din Capitală.
Șoferului i-au fost prelevate probe biologice pentru a fi stabili dacă acesta se afla în stare de ebrietate.
Circumstanţele producerii accidentului urmează a fi stabilite, iar în dependență de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul riscă să fie sancționat.
În cazul în care va fi stabilit că şoferul conducea automobilul în stare de ebrietate, acesta riscă dosar penal.
Preluat de la: Publika.md