Tenisul masculin, în impas. Turneul de la Washington a fost anulat de organizatori

Noul virus ţine în şah sportul mondial! Turneul de la Washington, care trebuia să marcheze reluarea circuitului masculin de tenis, începând cu data de 13 august, a fost anulat din cauza amplorii pandemiei de coronavirus.

Totodată, desfăşurarea US Open este pusă sub semnul întrebării, având în vedere că în Statele Unite sunt declarate peste 4 milioane de cazuri de infectări cu COVID-19.

Competiţia de Mare Şlem este programată la New York în perioada 31 august – 13 septembrie.

Pe lângă turneele anulate sau aflate în incertitudine, sunt şi veşti bune. 

Circuitul feminin se va relua pe 3 august, la Palermo. Românca Simona Halep, numărul 2 mondial, şi-a anunţat deja participarea la această competiţie.

Conform calendarului, va urma turneul de la Lexington. Surorile Serena şi Venus Williams s-au înscris la întrecerea din statul american Kentucky.
Partidele de tenis au fost întrerupte la începutul lunii martie din cauza pandemiei.


Preluat de la: Publika.md