Platforma DA a depus plângere penală la PG împotriva preşedintelui raionului Dubăsari, Grigore Filipov

Platforma DA a depus plângere penală la Procuratura Generală împotriva preşedintelui raionului Dubăsari, Grigore Filipov. Sesizarea a fost făcută în baza unor imagini video apărute pe internet, în care, potrivit Platformei DA, Filipov ar da câte 300 de lei celor care vor vota pentru Igor Dodon și PSRM.

Banii ar fi fost oferiți unor locuitori din regiunea transnistreană, care ar fi fost aduși organizat să voteze la Criuleni, dar nu se precizează despre ce scrutin e vorba.     

În imaginile respective, o persoană care seamănă cu preşedintele raionului apare alături de mai mulţi oameni care numără și împart bani.  

Platforma DA susţine că sesizarea depusă la Procuratura Generală va fi examinată prin prisma finanțării Partidului Socialiștilor, deoarece banii oferiţi de Grigore Filipov ar avea o proveniență neclară. 

Preşedintele raionului Dubăsari nu ne-a răspuns la telefon pentru o reacţie. Secretara Consiliului Raional, Tatiana Ţurcanu, ne-a spus că Filipov este într-o şedinţă şi că va reveni mai târziu. Am expediat o scrisoare oficială şi am lăsat şi un număr de telefon la care să fim sunaţi când va fi disponibil, dar nu am primit niciun răspuns. 

Contactată pentru o reacţie din partea preşedintelui Igor Dodon, purtătorul de cuvânt al Președinției, Carmena Sterpu, ne-a expediat un mesaj scris în care ne-a anunţat că sunt prea multe solicitări de comentarii şi la fel de multe evenimente sociale şi politice în aceste zile, în timp ce Preşedinţia şi şeful statului se preocupă de numeroasele solicitări care vin de la cetăţeni. De aceea, toate comentariile şi răspunsurile le vom putea urmări în cadrul unei intervenţii live a preşedintelui pe internet. 

Am expediat o scrisoare oficială solicitând o reacţie şi de la Partidul Socialiştilor, dar încă nu am primit un răspuns.

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru, ne-a declarat că denunțul Platformei DA nu a ajuns încă la procurori.

Acum două săptămâni, Platforma DA a mai depus un denunţ pe numele lui Grigore Filipov. Atunci erau reclamate mai multe ilegalităţi în contextul instalării a 37 de posturi militare nelegitime de către forțele separatiste de la Tiraspol în Zona de Securitate a raionului Dubăsari. Potrivit Mariei Vieru, în baza acestui denunţ a fost pornit un proces penal.


Preluat de la: Publika.md