Încă 186 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în Moldova

186 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate sâmbătă în ţara noastră, dintre care 43 în Transnistria. Astfel, bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 20 980 cazuri în Republica Moldova.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 999 de teste, dintre care 692 sunt primare, iar 307 au fost teste repetate.

Din numărul total de cazuri înregistrate astăzi, 12 sunt în rândul lucrătorilor medicali: patru medici şi opt asistenți medicali.

Până în data de 19 iulie, în Moldova, 14 376 de persoane s-au vindecat de COVID-19, iar 684 au decedat.

 


Preluat de la: Publika.md