zona Moldovei va avea 2 autostrăzi/ GALERIE FOTO

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat faptul că în cadrul Guvernului s-au făcut pași importanți pentru a începe construcția autostrăzii Pașcani-Suceava. Va fi o autostradă care va trece prin județele Iași, Suceava și Botoșani, cu o lungime totală de 62 de kilometri. Astfel, zona Moldovei va avea 2 autostrăzi, asta pentru că se contruiește și Autostrada Moldovei.
”Astăzi au fost avizate în ședința Consiliului Interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației studiile de fezabilitate pentru două noi drumuri de mare viteză în România, după cum urmează: Autostrada Pașcani -Suceava, care va avea o lungime totală de aproximativ 62 km și următoarele caracteristici: – 23 viaducte, dintre care cel mai mare va avea o lungime de 1050 metri și va fi realizat în punctul de început al autostrăzii, Gâstești – Pașcani

– 37 pasaje – 12 poduri

– 8 parcări – 2 Centre de Întreținere și Coordonare – perdele forestiere și panouri fonoabsorbante și anticoliziune – luminat public – sistem de monitorizare a traficului ITS – 5 noduri rutiere localizate la: 1) Tătăruși – Heci cu intersecția DJ208F 2) Dolhasca cu intersecția DJ208I 3) Roșcani cu intersecția DJ208C 4) Dumbrăveni cu intersecția DJ208B 5) Aeroport Suceava, care prevede drumuri de acces în DN29 și spre aeroport Iar traseul acesteia va traversa următoarele U.A.T.-uri: – Județul Iași pe o lungime de 12,3 km: Pașcani, Valea Seacă, Lespezi, Tătăruși – Județul Botoșani pe o lungime de 6,5 km: Tudora – Județul Suceava pe o lungime de 43,17 km: Dolhasca, Liteni, Fântânele, Udești, Verești, Salcea, Dumbrăveni, Suceava”, arată secretarul de stat.


Preluat de la: Timpul.md