Ziua Umorului: Gheorghe Urschi, omagiat printr-o expoziție și punerea în scenă a piesei ”Testamentul” (FOTO/VIDEO)

Gheorghe Urschi, în vârstă de 75 de ani, supranumit în țara noastră Regele Umorului, este sărbători de Ziua Umorului și a Păcălelilor. Cu această ocazie, la Muzeul Național al Literaturii Române a fost inaugurată o expoziție. 

Aceasta prezintă viața și opera actorului și scenaristului în cărți, manuscrise, documente, scrisori, artă plastică, fotografii. În incincita Muzeului au fost amenajate și zone atractive pentru a face fotografii. 

Tot de ziua umorului, la Casa de Cultură din Ialoveni, un grup de actori – amatori au pus în scenă piesa semnată de Gheorghe Urschi, ”Testamentul”. 

Gheorghe Urschi s-a născut la 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, Florești. Este actor, prozator, dramaturg. Și-a făcut studiile la Școala Teatrală „Boris Șciukin” din Moscova, iar după absolvire și-a început activitatea de actor la Teatrul Republican pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. A debutat cu volumul de nuvele „Dealul fetelor” (1977). Este membru al Uniunii Teatrale și Uniunii Scriitorilor din Moldova. În anul 2008, Gheorghe Urschi a fost distins cu „Ordinul Republicii”, în 2012 i s-a conferit titlul de „Artist al Poporului”, iar în 2019 i s-a acordat Premiul Național.

După „debutul promițător” (A. Șalari), editează cărțile „Insula adolescenței” (1980), „Băiatul cu ghitara” (1986), „Cazuri și necazuri” (scheciuri și povestiri umoristice) și „Eu sar de pe fix” (1995). În anul 2008, scoate de sub tipar „Scrieri alese” în 3 volume. A tradus din opera mai multor scriitori de limbă rusă (M. Gorki, A. Vampilov, V. Astafiev ș.a.) și a scris versuri pentru diverse piese de muzică ușoară.


Preluat de la: Publika.md