Dragomir Bajurean este de peste 20 de ani polițist și crede că rolul lui este de a-i ajuta pe cei aflați la nevoie. Întrebat despre un caz care l-a marcat, Dragomir Bajurean își amintește despre dispariția unui copil de opt ani, care s-a rătăcit prin pădure.
„La oră tîrzie, probabil la 12:00 noaptea, a fost un apel din partea unui părinte că un minor de opt ani s-a pierdut. Atunci ne-am organizat în cel mai restrîns timp, am ieșit cu forțe maxime posibile, am început să lucrăm la fața locului, ne-am extins din cameră în cameră, unde a fost posibilitate, era o perioadă de toamnă, ploioasă și copilul a fost găsit în pădurea Nicolae Costin”, și-a amintit Dragomir Bajurean, șeful Secției investigații infracțiuni de la Inspectoratul de Poliție Buiucani.
Dragomir Bujorean spune că munca pe care o face este dificilă. Zi de zi, polițiștii au de-a face cu infractori periculoși și cu victimele acestora, care au nevoie de ajutor.
„Pe lîngă faptul că noi activăm zi de zi aici în birou și în teritoriu cu cetățenii pe infracțiuni grave și deosebit de grave, mai este și altă parte – noi încercăm să ne distragem prin a face sport. Eu personal fac sport, colegii care mă înconjoară, sîntem pasionați de sport: jucăm fotbal, volei, mergem la sală”, a spus Dragomir Bajurean.
Există polițiști care practică sportul la nivel profesionist. Alin Bagrin urcă pe tatami de la vîrsta de zece ani. A fost medaliat cu bronz la Campionatul European de Juniori din 2022 și de cinci ori a obținut titlul de campion național la judo printre seniori.
„Acest sport pe care l-am practicat foarte bine se combină și arată toată perseverența pe care am avut-o în sport la fel pot să o prezint aici, în cadrul poliției”, a menționat Alin Bagrin, ofițer de investigație.
În anul 2025, efectivul-limită al Inspectoratului General al Poliției era de 9.126 de funcții, însă nivelul funcțiilor vacante a depășit 11%, fapt ce indică un flux constant de personal.
Totodată, în cadrul Inspectoratului General al Poliției, ponderea angajaților cu o vechime mai mică de cinci ani a crescut la 24% în 2024, față de 22% în 2021, în timp ce proporția polițiștilor cu experiență de peste 20 de ani a scăzut de la 19% la 17%.
Preluat de la: Noi.md