Ziua Anticorupție marcată prin acțiuni educaționale: CNA deschide ușile pentru elevi și studenți

Evenimentele din acest an se concentrează pe prevenire, educație și creșterea gradului de conștientizare în rîndul publicului larg și al tinerilor.

Potrivit CNA, activitățile vor începe marți, 9 decembrie, cu o întrevedere oficială cu partenerii de dezvoltare ai instituției. Ulterior, ofițerii anticorupție vor susține în plenul Parlamentului o sesiune informativă dedicată deputaților și membrilor secretariatului, sub genericul „Integritate pentru Buna Guvernare”.

Cu același prilej, doi ofițeri ai CNA și un grup de voluntari anticorupție vor participa, în Austria, la o instruire organizată la Academia Internațională Anticorupție (IACA). Pe 10 decembrie, voluntarii vor susține o sesiune de informare în cadrul Conferinței anticorupție desfășurate la Viena sub egida OSCE.

Instituția va găzdui și o Zi a Ușilor Deschise pentru elevi și studenți, care vor avea ocazia să discute cu ofițerii, să participe la prezentări tematice și să viziteze sediul CNA.

Săptămîna se va încheia cu o „Cafenea anticorupție” destinată tinerilor, un format interactiv menit să evidențieze necesitatea implicării active a societății în combaterea corupției. CNA subliniază că succesul luptei anticorupție depinde de efortul comun al instituțiilor și cetățenilor.


Preluat de la: Noi.md