Zelenski invită Rusia la o nouă rundă de negocieri. Președintele ucrainean vrea să discute direct cu Putin

Două reuniuni succesive la Istanbul între delegaţiile rusă şi ucraineană nu au dus la niciun progres cu privire la o încetare a focului, părţile convenind doar asupra unor schimburi de prizonieri de război şi de corpuri ale soldaţilor ucişi.

Zelenski a indicat în mesajul său zilnic către ucraineni că secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Rustem Umerov, a propus „o nouă întâlnire cu partea rusă săptămâna viitoare”. „Trebuie relansate negocierile”, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean s-a declarat din nou pregătit să negocieze direct cu omologul său rus Vladimir Putin. „O întâlnire la cel mai înalt nivel este necesară pentru a asigura cu adevărat pacea”, a spus el.

„Contactele cu partea rusă privind schimburile (de prizonieri) continuă; continuăm să îndeplinim acordurile de la întâlnirea anterioară de la Istanbul. Echipa (noastră) lucrează în prezent la un alt schimb”, a declarat preşedintele ucrainean pe Telegram, potrivit EFE.

În cadrul ultimelor negocieri din luna iunie, Rusia a prezentat din nou condiţii maximale, inclusiv cedarea de către Ucraina a patru regiuni (Doneţk, Lungansk, Herson şi Zaporojie), controlate parţial de Moscova, şi renunţarea la orice ajutor militar occidental.

Ucraina a respins ceea ce a calificat drept „un ultimatum” şi şi-a exprimat îndoiala cu privire la disponibilitatea Moscovei de a negocia o încetare a focului.

Kremlinului a afirmat totuşi la începutul lunii iulie că este gata să continue negocierile cu Ucraina, după ce preşedintele american Donald Trump îi dăduse termen de 50 de zile termen pentru a negocia pacea, ameninţând cu sancţiuni şi anunţând în aceeaşi zi reluarea livrărilor de arme către Kiev, finanţate de ţări ale NATO.


Preluat de la: Unimedia.info