Zeci de oameni au protestat în faţa Ambasadei Rusiei de la Chişinău în susţinerea activistului rus Alexei Navalnîi. În acelaşi timp, un alt grup a organizat un contra-protest în care l-au acuzat pe Navalnîi că este un mincinos. Ambele acţiuni au fost paşnice.
Oamenii care au venit să-l susţină pe Alexei Navalnîi spun că activistului rus i se face o nedreptate. Aceştia au ţinut pancarte în mâini şi au scandat lozinci precum „Libertate pentru Navalnîi!” sau „Jos dictatura!”.
„Noi nu am venit atât să-l susţinem pe Alexei Navalnîi ca politician, noi am venit să protestăm împotriva fărădelegilor care se întâmplă în Rusia. Nu poţi compune dosare, nu poţi pune la închisoare omul doar pentru că el este împotriva celor care sunt preşedinţi, care sunt în Dumă şi aşa mai departe.”
„Îmi pasă la fel precum celor care au venit aici,celor care protestează în Rusia. Tuturor ne pasă.”
„Tind să cred că dosarul lui Navalnîi a fost fabricat, că este un activist incomod. Vor să-l bage ilegal după gratii.”
„De asta şi am venit, pentru libertate. Eu cred că omul nu este vinovat cu nimic.”
De cealaltă parte a cordonului de poliţişti, un grup mai mic de oameni au criticat activitatea lui Navalnîi şi au declarat că prin protestele care se organizează în mai multe oraşe din Rusia se urmăreşte o lovitură de stat.
„Vor să facă lovitură de stat în Rusia şi noi suntem împotrivă la asta. El este agentul unui alt stat, adică lucrează nu în folosul Rusiei, ci în folosul unei alte ţări.”
„Motive pentru arestarea lui Navalnîi au fost. El nu a ajuns după gratii pentru că a plecat în Germania, ci pentru încălcarea regimului după condamnarea sa cu suspendare înainte să se îmbolnăvească.”
„Navalnîi nu este persoana în care să ai încredere.”
Preluat de la: Publika.md