Vladislav Sanduleac: "Ecologia devine una dintre cele mai solicitate științe" 

Această opinie a fost exprimată de activistul de mediu, unul dintre liderii echipei „Taborul Mamei Pămînt”, studentul Facultății de Ecologie a Universității Tehnice din Moldova, Vladislav Sanduleac relatează Noi.md.

El a menționat că acum doi ani căutarea unei universități unde să studieze ecologia l-a condus la specialitatea „Ecologie” a Universității Tehnice, iar de acolo – pe strada Mircești 48, la Facultatea de Științe Agrare, Silvice și de Mediu, care acum face parte din Universitatea Tehnică.

După cum s-a dovedit, întreaga Universitate Agrară, cu realizările sale, tradițiile sale îndelungate și personalul didactic puternic, continuă să funcționeze ca înainte. S-au schimbat doar documentele, însă esența, calitatea educației și spiritul universității au rămas aceleași.

Dar aici a apărut ceva special, care nu se găsește în nicio altă universitate din Moldova.

„Cînd am venit prima dată aici, mi s-a creat impresia să am devenit elevul lui Platon, care acumulează cunoștințe în păduri sacre. Imaginați-vă: un cartier întreg acoperit de pădure, unde cresc brazi uriași, pini și alți copaci atipici pentru Moldova. Iar această pădure, de mărimea unui cartier întreg, este dedicată învățării interacțiunii armonioase dintre om și natură”, a spus Vladislav Sanduleac.

El a reamintit că Moldova este adesea numită drept o țară agrară, probabil de aceea Universitatea Agrară a fost una dintre primele universități din Moldova. Ea datează din 1933, cînd la Chișinău a fost înființată Facultatea de Științe Agricole pe baza Universității din Iași. Ulterior, după anexarea teritoriului țării noastre la URSS, ea a devenit un institut agricol independent și principala formatoare de cadre pentru sectorul agroindustrial din regiune, iar în 2022 a devenit parte a Universității Tehnice sub forma Campusului Agrar.

Activistul de mediu a recunoscut că nici măcar nu a luat în vedere alte universități pentru a studia ecologia și științele agrare, deoarece aici tradiția pedagogică veche de aproape un secol este combinată cu tehnologiile avansate ale viitorului.

Actuala conducere investește activ în dezvoltarea campusului. Zilnic sînt efectuate lucrări de reparație, laboratoarele sînt dotate cu echipamente moderne, profesorii cooperează cu agrarieni din întreaga lume și transmit studenților atît cunoștințe științifice fundamentale, cît și cele mai noi practici.

Dar ”cireașa de pe tort” este stațiunea horticolă educațional-experimentală modernă. Este vorba despre două sere mari, dintre care una este dotată cu un sistem hidroponic care se alimentează de la o instalație solară. Aici studenții și profesorii desfășoară cercetări, verifică ipoteze și îngrijesc grădina de plante subtropicale, rare pentru Moldova: kiwi, rodii și alte culturi.

Nu există nicio altă instituție de învățămînt în Moldova care să combine atît de armonios cunoștințele epocilor trecute cu tehnologiile moderne, frumusețea vechii păduri umbroase cu serele inovatoare și grădinile suspendate.

„Mulți ani la rînd m-am ocupat cu ecologia practică și protecția naturii și am crezut că nimic nu mă mai poate surprinde. Dar în fiecare an, studiind aici, continui să admir acest loc și cunoștințele pe care le obțin”, a declarat Vladislav Sanduleac.

Potrivit acestuia, ecologia devine astăzi una dintre cele mai solicitate științe. Businessul este din ce în ce mai dispus să plătească experți în ecologie, satele și orașele au nevoie de ecologiști și planificatori competenți.

„Dacă sînteți în căutarea unei profesii cu un viitor măreț, ecologia este calea de urmat. Iar Campusul Agrar al Universității Tehnice a Moldovei este, fără îndoială, cel mai bun loc pentru a învăța această profesie”, a subliniat activistul de mediu, unul dintre liderii echipei „Taborul Mamei Pămînt”, studentul Facultății de Ecologie a Universității Tehnice din Moldova, Vladislav Sanduleac.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, autoritățile îndeamnă tinerii să-și construiască viitorul în țară și să valorifice oportunitățile oferite de sistemul universitar național.

În ultimii ani, sălile de curs, laboratoarele și căminele studențești au fost modernizate. Guvernul investește constant în îmbunătățirea condițiilor de studii

Pentru anul de studii 2025–2026, tinerii pot alege între 320 de specialități de licență și 378 de programe de master. În total, sînt oferite peste 8 700 de locuri bugetare, inclusiv 200 de locuri pentru învățămîntul dual și 100 de locuri rezervate tinerilor din diaspora.

Ministerul Educației și Cercetării a lansat, în premieră, o campanie națională de informare privind oportunitățile educaționale în țară.


Preluat de la: Noi.md