”Veniți cu o moțiune de cenzură, dați jos Guvernul, elaborați un nou proiect de buget și politica bugetar-fiscală”. Este declarația vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Bătrâncea, în urma incidentului de la ședința de astăzi a Parlamentului.
”Cred că cu toți am urmărit o lectură de comportament european, civilizat, într-un Parlament constituțional funcțional, examinăm proiectul bugetului propus de Guvern. Veniți cu o moțiune de cenzură, dați jos Guvernul, elaborați un nou proiect de buget și politica bugetar-fiscală.”, a afirmat Vlad Bătrâncea.
Totodată, în cadrul unui briefing de presă, Vlad Bătrâncea a venit și cu o adresare către președintele ales, Maia Sandu.
”Eu admit că cineva dintre colegii din sală nu știu nici proceduri, nici lege. Dar cu certitudine aceste proceduri sunt cunoscute de doamna Maia Sandu, președintele ales al Republicii Moldova. De aceea stimată doamna președinte, poziția noastră este simplă. Noi suntem în Parlament și conform tuturor rigorilor, confor legislației, am primit proiectul politicii fiscale și am primit trei proiecte a bugetului public național, bugetului CNAM, bugetului CNAS. Evident că noi trebuie să examinăm aceste proiecte că sunt cele mai importante proiecte a anului calendaristic. Poftiți. Veniți cu o moțiune de cenzură. Dați jos Guvernul. Promovați alt Guvern și veniți dumneavoastră cu politica bugetar fiscală. Și noi vă ridicăm toate inițiativele, și cu pensii minimale de 2000 de lei și altele.”, a spus Vlad Bătrâncea.
Vicepreședintele Parlamentului a mai menționat că situația a ieșit de sub control.
”Doamna președinte, situația a ieșit de sub control. Acest comportament, pe de parte civilizat, distrugerea bunurilor publice deja este departe de comportament adecvat, civilizat și legal. Fiind în opoziție mai mulți ani am urmărit Guvernul din care dumneavoastră ați făcut parte. Am fost martor la multe majorități, din care și dumneavoastră doamna Sandu ați făcut parte. Noi am protestat și în Parlament inclusiv, dar niciodată să rupem un microfon și să nimicim bunul public. Noi am mers conform procedurii.
Doamna Sandu, Vă rugăm mult, noi trebuie să avem un dialog civilizat, chiar și dacă suntem diferiți. Noi socialiștii nu ne temem de anticipate. Vedem că dumneavoastră nu doriți acest dialog. Vedem că dumneavoastră, pur și simplu, doriți o destabilizare. Haideți să negociem și să găsim soluții.”
CITEȘTE ȘI: Circ şi haos la Parlament. Tribuna centrală, blocată din nou
Preluat de la: Publika.md