„Cinstit, pe neobservate așa nu știu cum. Au fost și momente frumoase și triste. Însă la un moment dat, m-am trezit cu cifra de 90 de ani”.

De mică și-a dorit să devină profesoară, asta pentru că dorea să îi ghideze pe cei mai mici spre lumea cunoștințelor.

„Eu întotdeauna m-am gîndit că o să devin și eu o așa celebră, să învăț copiii, copiii să mă asculte, pe viitor, ea tot de povestea că a avut copii care au devenit ingineri, care medici și eu mă gîndeam oare eu pot să fac așa ceva?”

Și visul a devenit realitate.

„Nu vreau să mă laud pe mine, deși se zice că „dacă nu te lauzi singur, nu te laudă nimeni”, am dat întotdeauna unele din cele mai bune și frumoase promoții, cu elevi deștepți, elevi disciplinați, cu elevi care iubeau munca și pînă în prezent am cu ce să mă mîndresc”.

Deși munca unui profesor de clasele primare nu e una ușoară, iar de la prima literă scrisă și pînă la închegarea unei propoziții sau învățarea unei poezii e cale lungă, femeia spune că asta a fost menirea ei. Acum, este împlinită, iar munca ei, în toți acești ani, a dat roade.

„Am dorit întotdeauna ca elevii mei să devină adevărate personalități, să dea o mînă de ajutor celora care le trebuie, să aibă grijă de părinții lor, de bunei. M-am convins la un moment dat că, într-adevăr am crescut o generație frumoasă care aduce folos țării”.

Locuiește singură, soțul, dar și cei doi feciori ai ei au murit. Acum se bucură de nepoți, care cel mai des îi calcă pragul bunicii. Ne-a povestit că delia iată a ajuns la nouă decenii nu stă o clipă, fie e cu cartea în mînă, fie în grădină. Este și secretul longevității, ne spune bunica Feodosia.

„Iubesc să citesc foarte mult și citind, desigur cîte ceva rețin, se mai dezvoltă memoria. Iubesc munca fizică, pînă cînd nu fac ceva în grădină, pentru mine nu a trecut ziua. Am legat niște lăstari, am pus niște roșii”.

Se laudă și cu florile sale de cameră, unele îi bucură ochii deja de mai bine de patru decenii.

„De-acuma vreo 40 de ani și trebuia demult schimbat vazonul, de schimbat țărîna. -Dar iubiți florile? – Foarte. Era veranda plină.”

Deși problemele de sănătate îi mai dau bătăi de cap, optimismul o ține tare. Ne-a dezvăluit și o discuție cînd s-a dresat acum la medic că nu poate mișca o mînă.

„Un pahar cu apă, o cănuță cu ceai nu pot să ridic, dar ea: „Eu sînt mai tînără ca dumneavoastră și tot toate cela mă doare, mai uitați-vă în pașapoarte”. Zic asta nu are nicio legătură cu boala și pașaportul, poate că e vremea de dus la „Sfîntul Lazăr”, dar nu aș vrea în așa durere, căci nepoțelul meu are un cîntec „Să mor, dar nu de boală grea, să mor în simțire” și multe cuvinte acolo. Și ea îmi zice: „Eu vă dau, dar știți deja cum poate să vă ajute”, eu zic vă înțeleg, nu mai că nu v-ați exprimat direct”.

Preluat de la: Noi.md