”Există rezervă de locuri în spitale”. Despre asta a anunțat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu în cadrul ședinței de Guvern.
”La momentul actual în cadrul instituțiilor medicale spitalicești sunt 2 559 de pacienți, comparativ cu numărul de pacienți care au fost săptămâna trecută circa 2 800 persoane internate. Reieșind din creșterea numărului de cazuri a persoanelor infectate, de cumul cu Primăria Chișinău, am identificat mai multe locuri în instituțiile medicale spitalicești. Unele din ele deja au fost activate și potrivit informației la zi, nu sunt internate persoane pe locurile respective. Deci există rezerva în contextul la cele care deja au fost activate din locuri. Am identificat și niște soluții. Pe parcursul la o săptămână, inclusiv de activare a locurilor suplimentare, nu doar din cadrul instituțiilor spitalicești municipale dar și republicane. Vorbim de consolidarea de numărului de paturi de 336, inclusiv consolidarea de terapiilor intensive cu 26 de locuri”, a declarat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.
Viorica Dumbrăveanu a menționat că dispozitivele medicale care au fost procurate prin intermediul proiectului Băncii Mondiale au fost direcționate în instituțiile medicale. Este vorba despre ventilatoare și monitoare pentru monitorizarea stării de sănătate a pacienților.
”Săptămâna viitoare mai așteptăm un lot de ventilatoare, care la fel vor fi distribuite către terapiile intensive din municipiul Chișinău”, a menționat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.
Totodată, Dumbrăveanu a anunțat că primul lot de ambulanțe din Turcia va fi livrat pe parcursul acestei luni.
”În luna noiembrie deja va fi livrat tot lotul, care a fost determinat în contract, 41 de ambulanțe. Am realizat și distribuirea acestor ambulanțe în cadrul instituțiilor medicale strategice”, a afirmat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.
PUBLIKA.MD amintește că, de la începutul pandemiei, în Republica Moldova 57 732 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, dintre care 41 938 au fost vindecate, iar 1 389 de pacienți au pierdut lupta contra COVID-19.
CITEȘTE ȘI: Veste bună! În țară a ajuns primul lot de 20 ventilatoare
Preluat de la: Publika.md