Potrivit sindicatului, personalul de securitate va fi în grevă toată ziua de joi pe aeroporturile din Hamburg, Stuttgart, Karlsruhe/Baden-Baden, Köln și Berlin. Asociația aeroporturilor ADV estimează că peste 580 de zboruri vor fi probabil anulate, afectînd aproximativ 90.000 de pasageri.
Pe aeroportul din Munchen, personalul de la controlul personalului și al mărfurilor și de la controlul încărcăturilor va intra, de asemenea, în grevă de la ora 4 dimineața de joi pînă la ora 6 dimineața de vineri.
Aeroportul din Hanovra a anunțat că toate decolările de vineri, între miezul nopții și prînz, au fost anulate, dar sosirile nu vor fi afectate.
Preluat de la: Noi.md