(video) Victoria Furtună a devenit lider de partid și se pregătește de parlamentare: „Am acceptat propunerea de a colabora cu Partidul Moldova Mare”

„Moldova are nevoie de lideri hotărâți, nu de promisiuni goale.

Țara noastră se află într-un moment de cotitură, iar viitorul ei depinde de alegerile pe care le facem astăzi. De aceea, Partidul MOLDOVA MARE vine cu o viziune clară: o țară puternică, independentă și demnă!

Am analizat atent situația din țară, am consultat experți și am identificat soluții reale, nu vorbe goale. Știm ce avem de făcut pentru ca fiecare cetățean să simtă schimbarea – nu peste ani, ci acum!

Din martie 2025, conduc oficial Partidul MOLDOVA MARE și, în scurt timp, voi prezenta un plan concret pentru viitorul țării noastre. Un plan în care siguranța, bunăstarea și suveranitatea sunt pilonii principali.

Pentru a reuși, trebuie să fim uniți. Vă îndemn să vă alăturați”, a declarat Victoria Furtună.

La începutul lui 2024, Victoria Furtună a demisionat din Procuratura Anticorupție, după 18 ani de activitate în domeniu.

Ulterior, aceasta s-a lansat în politică și a candidat la funcția de Președintă a Republicii Moldova, la alegerile din toamna anului 2024.


Preluat de la: Unimedia.info