„Domnul Fadei este vicepreședintele PDCM care și-a exprimat dezacordul cu criteriul respectiv de repartizare în listă. Înțeleg că anume cu acest criteriu n-a fost de acord. Dumnealui mi-a spus că pleacă înapoi în avocatură, vrea să reia activitatea de avocat, de jurist. Eu îi doresc mult succes”, a declarat Ion Chicu la emisiunea „Gonța Show” cu Gheorghe Gonța.
Totodată, Ion Chicu a comentat nemulțumirile apărute în jurul formării listei electorale comune în cadrul blocului „Alternativa”.
„Toți cei 103 candidați prezenți pe listă reprezintă PDCM. Nu facem deosebiri între „al meu” și „al tău”. Am lucrat în ultimele șase luni la integrarea echipelor, am mers împreună în peste 140 de localități din toate raioanele țării”, a declarat Chicu.
Potrivit liderului PDCM, partidul a delegat aproximativ o treime din candidații incluși în lista comună a blocului electoral „Alternativa”, iar plasarea candidaților a ținut cont de criterii obligatorii, precum echilibrul de gen și reprezentativitatea regională.
„Am insistat ca pe poziții fruntașe să se regăsească colegi din raioane, în special din regiunile mai slab dezvoltate. Acesta a fost un criteriu de bază pentru noi, chiar dacă nu toată lumea a fost de acord cu el”, a adăugat Chicu.
„În ceea ce privește nemulțumirile, hai să zicem așa, este o echipă care este construită pe principii benevole, voluntare. La noi fiecare a aderat la acest partid din convingere. Și dacă la un moment oarecare consideră că aportul său capacitățile sale nu sunt apreciate la justa valoare, clar că fiecare are libertatea să ia o decizie”, a conchis liderul PDCM.
Lista primilor 33 de candidați ai Blocului Alternativa la alegerile parlamentare din 28 septembrie a fost scursă pe canalele de telegram. Astfel, cap de listă este primarul capitalei Ion Ceban, lider MAN, urmat de Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu, lider PDCM, Marc Tkaciuc și Gaik Vartanean.
La Uninterviu pentru UNIMEDIA, Ion Ceban a lăsat să se înțeleagă faptul că el va dechide lista blocului,
Recent, primarul Chișinăului, Ion Ceban, spunea că ar putea fi cap de lista la Blocul Alternativa. Edilul nu a exclus acest scenariu și a precizat că lista candidaților se va publica în curând.
Anterior, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că nu îl interesează mandatul de deputat. „Am un contract cu municipalitatea, cu locuitorii capitalei. Am multe proiecte pe care vreau să le duc la bun sfârșit”, a menționat edilul, într-un filmuleț pe Facebook.
Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu și Mark Tkaciuk au anunțat pe data de 31 ianuarie, într-o conferință de presă, crearea blocului politic „Alternativa”. „Lăsând la o parte ambițiile politice, am decis să ne unim forțele, în speranța de a furniza rezultate pentru cetățenii R. Moldova, de aici sau de peste hotare și știm sigur că acest lucru poate fi făcut. Este o nevoie urgentă să scoatem țara din criză, să salvăm R. Moldova și să o îndreptăm pe calea creării. Credem că a venit timpul ca R. Moldova să fie guvernată profesionist”, a declarat Ion Ceban.
În context, fostul premier Ion Chicu, liderul PDCM, a declarat că Republica Moldova „este a celor care contribuie la bugetul public național – agenții economici, persoanele fizice, diaspora”. „Ei sunt boss-ul, nu Recean, nu Grosu”, a spus Chicu, în cadrul conferinței la care primarul capitalei, liderul MAN, a anunțat crearea „blocului politic Alternativa”.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, liderul PSRM, a venit cu o reacție după crearea blocului „Alternativa” și le-a dorit drum bun tuturor colegilor din opoziție: „Apar șanse reale ca prin eforturi conjugate ale opoziției, PAS să plece în istorie”.
Preluat de la: Unimedia.info