(video) Igor Dodon: PAS vrea să implementeze o reformă prin care consiliile raionale și primăriile mici să fie lichidate „în scopul economisirii”. Vor rămâne aproximativ 300

„O abordare similară este deja aplicată în domeniul educației, când sunt închise școlile cu un număr redus de elevi. Acum, autoritățile intenționează să finanțeze și grădinițele pe același principiu — în funcție de numărul de copii. Aceasta înseamnă că instituțiile preșcolare cu puțini copii ar putea fi, de asemenea, închise.

Nu pot înțelege astfel de „reforme”. Cum se poate vorbi de „economisire”, când pentru câteva zeci de milioane de lei sunt afectați sute de mii de cetățeni, fiind privați de acces la educație și la autoguvernare locală? Mai ales că, în același timp, Ministerului Apărării i se alocă 2 miliarde de lei pe an, iar pentru construcția unei baze militare este direcționat încă un miliard.

Dacă în buget există astfel de resurse, de ce să nu fie alocate nu pentru militarizare, ci pentru salvarea școlilor, grădinițelor și satelor mici? Care sunt, de fapt, prioritățile actualei guvernări?”, se întreabă Igor Dodon.


Preluat de la: Unimedia.info