„Formațiune „Joc” este mândria Republicii Moldova, este legendară, încă din timpul sovietic. Am avut ocazia să-i susțin mult și îi voi susține în continuare. Condamn categoric atacul care are loc acum din partea instituțiilor de stat, dar vreau să încurajez artiștii de acolo. Vreau să le exprim susținerea. Suntem gata să-i ajutăm cu tot ce putem.
Această guvernare este temporară, lucrurile se vor schimba începând cu acest an și vom reveni la ceea ce prețuiesc cu adevărat moldovenii, cultura noastră, interesul nostru național”, a declarat Igor Dodon.
Liderul PSRM a comentat și declarațiile scandaloase ale deputatului PAS, Oazu Nantoi, care a comparat femeile moldovence cu prostituate, în contextul scandalului.
„Ce PAS are în gând, la Oazu Nantoi stă pe limbă. Oazu Nantoi este, de fapt, diagnoza pentru partidul PAS, este o rușine”, a menționat Dodon.
Aproape 70 de persoane angajate la Ansamblul Academic de Dansuri Populare Joc au semnat un demers către ministrul Culturii și cer restabilirea în funcție a directoarei Aliona Strîmbeanu. Aceasta a fost suspendată printr-un ordin emis pe 11 iunie 2024, după ce câțiva dansatori de la Joc au apărut în imagini alături de Ilan Șor, la Sankt Petersburg, unde se desfășura Forumul Economic Internațional, iar Moldova avea un stand.
Scandalul iscat a ajuns și în Parlament. Deputatul PAS Oazu Nantoi a ținut, pe final de ședință, o luare de cuvânt, în care s-a referit și la acest scandal, dar și la scenariul în care Moldova ar deveni parte a Rusiei: „Ei bine, dacă vine „russkii mir” în Moldova, frumoasele moldovence vor avea o perspectivă strălucitoare – pentru ruble, vor deservi în bordeluri soldații eliberatori ruși!”
La scurt timp, Oazu Nantoi, a răspuns criticilor care au apărut în adresa sa, după discursul scandalos de la tribuna Parlamentului.
Preluat de la: Unimedia.info