(video) Guvernul face campania „Europa pentru Tine” din sursele Cancelariei de Stat. Chicu: Aceștia sunt banii statului nu ai lui Recean sau Sandu, analfabeți corupți

„Campania de informare „Europa pentru Tine” a fost anunțată pe 8 iulie. Avem mai multe produse care sunt realizate, avem billboard-uri, avem spoturi, avem companii private care s-au alăturat acestei campanii, avem ziare informative, comunicare în spațiul digital.

Această campanie este realizată și implementată din fondurile Cancelariei de Stat. În viitorul apropiat vom prezenta toate cifrele pe cheltuieli.

Una dintre acțiuni din cadrul campaniei sunt excursiile europene, unde copiii din mai multe localități vin în vizită în capitală. Costul acestor activități este de 2,5 milioane de lei.

Campania va dura până pe 18 august și noi vom comunica toate cheltuielile, care, repet, sunt suportate de Cancelaria de Stat”, a declarat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Republicii Moldova, Daniel Vodă.

Vodă „nu înțelege că anume Cancelaria de Stat nu e firma lui Recean și Sandu, dar e instituție finanțată din buget”, a comentat, la rândul său, fostul prim-ministru Ion Chicu.

„O să faceți pușcărie pentru asta, analfabeți corupți… ”, a adăugat liderul PDCM.

„Guvernul Republicii Moldova face campanie electorală pentru referendum deja și pe semnătura electronică”, scrie activistul Vitalie Sprînceană. „Hai să adăugăm „Moldova Europeană”, „Susținem PAS” și „Votăm Maia Sandu” pe toate documentele oficiale! Ce frumos ar arăta oricare din sloganele astea pe diversele pe certificatele de divorț, pe certificatele de deces (a decedat Z dar ”Votăm Sandu la 20 octombrie”) etc”, a precizat activistul, într-o postare pe rețele.


Preluat de la: Unimedia.info