(video) „E și obositor, și costisitor.” Deputat PAS, despre motivul din care Popescu a plecat de la șefia MAEIE

„Domnul Popescu se află la Paris sau urmează să ajungă la Paris. Este evident și mi-a plăcut paralela cu domnul Spătari, pentru că și domnul Spătari, și domnul Popescu trebuiau să facă naveta săptămânal către familiile lor. Acestea au fost și motivele din care nu au mai putut rezista în funcție, pentru că domnul Spătari făcea săptămânal naveta la București, iar domnul Popescu – la Paris. E și obositor, și costisitor, nu îți ajung bani din salariu nici măcar pentru avion tur -retur, nu mai vorbim de partea de oboseală fizică. Și mai ales că este și solicitantă această funcție, este evident că domnul Spătari a ținut cu tot dinadinsul să stea cât mai mult în Guvern, să muncească cu tot dinadinsul alături de echipă”, a declarat deputatul PAS Vasile Grădinaru.

La 24 ianuarie, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și-a dat demisia.

Nicu Popescu a fost petrecut cu aplauze din funcția de ministru al Afacerilor Externe, în debutul ședinței Guvernului. Premierul Dorin Recean i-a mulțumit pentru eforturile depuse, pe calea integrării europene, și l-a îmbrățișat pe Popescu, la o oră după ce acesta a anunțat public că pleacă de la șefia MAEIE.

„Zvonuri”, astfel a calificat deputatul PAS, Radu Marian, informațiile apărute în spațiul public precum că, Nicu Popescu urmează să plece din funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrarii Europene.

Președinta Maia Sandu a semnat două decrete prin care a conferit „Ordinul Republicii” viceprim-ministrului Nicu Popescu și medalia „Meritul Civic” consilierei pe politică externă, Cristina Gherasimov.

Vicepremierul Nicu Popescu a venit cu un comentariu, după ce a fost decorat de președinta Maia Sandu cu „Ordinul Republicii”.


Preluat de la: Unimedia.info