„Domnișoara sau doamna, nici nu știu cum să-i spun, stă la evidență la noi de foarte mulți ani. Nu pot să vă spun toate măsurile care au fost întreprinse. Direcția, dar și foarte multe organizații și centre din RM i-au acordat Victoriei foarte multe oportunități. Acolo este problema de alt gen, pe care nu o pot divulga. Ea a fost în 7 centre, i-am acordat sprijin și la studii am înmatriculat-o la Briceni, am făcut tot posibilul. Domnișoara are mamă și până nu va fi scoasă din sânul mamei, noi nu putem face absolut nimic, dar scoaterea copilului din familie se face de către Primărie”, a declarat șefa adjunctă a Direcției asistență socială din raion.
Întrebată unde va sta după ce va naște, reprezentanta Direcției asistență socială din raion a răspuns: „Este mama, îi va permite să locuiască în casa ei, este obligată să-i permită”.
Tânăra spune că odată revenită acasă, calvarul a continuat, iar ea a trăit în condiții greu de imaginat, a dormit în frig și a îndurat foame, ceea ce i-a provocat consecințe grave: „Am stat în casa mare, era frig, dormeam în scurtă, nu mi-au dat să mănânc, am mâncat numai mere și prune, plângeam. Ea știa că sunt însărcinată, nu trebuia să mă dea la frig să dorm. Bătăile inimii fătului s-au oprit. Mă gândeam că poate copilul nu e activ, dar o cunoștință m-a sfătuit să merg urgent la control, în următoarea zi am plecat la mine în oraș, ginecologul mi-a dat îndreptare la USG. Au chemat chiar de acolo salvarea, m-au dus la spital, m-au verificat și mi-au spus că 100% e mort copilul. Aveam termenul de 7 luni, iar el era mort de la 6 luni”.
„Am născut nu prin operație, ci pe cale naturală, mi-au provocat nașterea. Era 8 noiembrie, m-au dus în secția de nașteri, mi-au dat să beau un fel de apă la fiecare jumătate de oră, ca să nasc. Atât de rău mi-a fost, nici nu am mâncat în acea zi, strigam încontinuu. După ora 14:00 am simțit că trebuie să nasc, i-am spus doctoriței, m-a verificat, a văzut că nașterea s-a pornit. M-a curățit de vie, îmi era foarte rău. Apoi mi-au pus 2 picurători și m-au dus în altă secție”, a relatat aceasta.
„Mai târziu mi-au spus că urma să am fată. Nu am văzut-o, nu mi-au permis, am văzut doar cum am îngropat-o. Am crezut că o voi putea ține în brațe, săruta măcar, dar nici nu am putut să o ating. Ei nu-ți permit să vezi copilul, pentru că se gândesc că vei face scandal acolo. Și așa am plâns tare când am aflat că e mort copilul. Mi-au pus o injecție să mă liniștesc”, a mai adăugat fata.
De la spital, minora a ajuns la un prieten din satul Dănceni, raionul Ocnița, care a acceptat să o găzduiască după tragedie. Tot el a ajutat să-și îngroape copilul: „Nu aveam unde să mă duc. Acasă nu voiam, pentru că o învinuiam pe mama și nici nu vreau să o văd în ochi. El m-a scos din spital, mi-a luat copilul de la morgă, și-a bătut capul de înmormântare”.
La Dănceni fata a petrecut o lună, până autoritățile din localitate au internat-o din nou în spital. Care a fost motivul și ce s-a întâmplat cu tânăra ulterior, dar și care este soarta sa acum, aflați din emisiune:
În toamna anului 2023, adolescenta de 17 ani, din raionul Ocnița, se plângea că mama sa ar fi izgonit-o de acasă, după ce a aflat că e însărcinată. Fata spunea, atunci, că s-a rugat de părintele ei să o primească înapoi, dar nu a putut să o convingă, așa că a rămas, la propriu, pe drumuri. A cerut suport de la asistenții sociali, dar s-ar fi ales cu aceeași indiferență. Dezamăgită de familie, de autorități, dar și de presupusul tată al copilului, copila a pornit la drum, încotro o duceau ochii, până a văzut-o o femeie străină și a adăpostit-o, dar nu pentru mult timp.
Preluat de la: Unimedia.info