Actorul Victor Rebengiuc a oferit unul dintre cele mai puternice și neobișnuite momente publice din ultimii ani, atunci când a anunțat, chiar în fața președintelui României, Nicușor Dan, că nu își dorește ca numele său să fie dat unei străzi sau unei stații de transport public. Declarația a fost făcută în cadrul ceremoniei în care marele actor, ajuns la 92 de ani, a primit Premiul „România Europeană 2025”, distincție acordată de Asociația „Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană”. Rebengiuc a vorbit cu umor, dar și cu o luciditate tăioasă despre raportul dintre memorie, onoare și felul în care societatea își tratează modelele.
În discursul său, el a spus că va trece chiar în testament faptul că refuză ca numele lui să fie acordat unei străzi, motivând că ar crea „mari încurcături” pentru locuitorii de acolo, pentru poștă și pentru toți cei nevoiți să se descurce cu un nume greu de pronunțat sau scris corect. „M-ar înjura tot timpul”, a spus actorul, stârnind râsete în sală, dar și un moment vizibil stânjenitor pentru oficialii prezenți. Rebengiuc a adăugat că nu dorește nici ca o stație de tramvai sau troleibuz să-i poarte numele, arătând că nu îl interesează acest tip de „glorie urbană”, ci felul în care munca lui rămâne în memoria culturală.
Victor Rebengiuc a explicat că îi este suficient faptul că numele său se regăsește pe genericele filmelor în care a jucat și în materialele critice ori lucrările de istorie a teatrului. Actor cu o carieră de aproape șapte decenii, el a marcat scena și filmul românesc prin roluri emblematice, devenind o referință pentru mai multe generații de artiști. Tocmai de aceea, refuzul de a accepta „onoarea” unei străzi pare mai degrabă un comentariu amar despre felul în care, de multe ori, societatea recuperează simbolic personalitățile, dar se grăbește să le uite în viața de zi cu zi.
Momentul a fost cu atât mai puternic cu cât în sală se afla și Nicușor Dan, care, în discursul său, vorbise despre nevoia acută de modele și îl prezentase pe Rebengiuc drept un reper de profesionalism și demnitate publică. Primarul-președinte a subliniat că artistul este unul dintre puținii oameni care au cunoscut succesul fără să fie dominați de el și care au continuat să muncească și să se implice civic. Replica discret ironică a lui Rebengiuc — „nu vreau străzi și stații cu numele meu” — a funcționat și ca o nuanțare a felului în care el înțelege recunoașterea: nu prin plăcuțe și ceremonii, ci prin memoria vie a operei sale.
Reacțiile apărute ulterior în spațiul public au fost, în majoritate, de admirație pentru modestia și luciditatea actorului. Mulți au văzut în gestul lui Rebengiuc o critică indirectă la adresa unei practici politice tot mai frecvente: aceea de a acoperi lipsa de respect concret față de cultură și artiști cu gesturi simbolice de nomenclaturizare a străzilor sau instituțiilor. Într-o societate în care numele unor personalități sunt, uneori, lipite conjunctural pe clădiri sau bulevarde, refuzul lui Rebengiuc devine un mesaj: adevărata onoare nu vine din tăblițe metalice, ci din felul în care opera unui artist continuă să fie privită, citită, discutată.
Preluat de la: Timpul.md