– Vasile Shoimaru, deputat din partea partidului aflat la guvernare, care a spus că se pregătește un proiect de lege pentru interzicerea Bisericii Ortodoxe din Moldova, și-a dezavuat ulterior cuvintele. Dar, cu toate acestea, ele au generat un val de neliniște și dezbateri în societate. Care este probabilitatea ca această problemă să apară din nou după alegerile prezidențiale?

Pentru început, mi-am amintit zicala „ce-i în gușă și-n căpușă”. Căci Șoimaru nu de foaie verde a rostit vorbele despre interzicerea Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Știind despre dispozițiile din interiorul PAS, îndrăznesc să presupun că idea interzicerii este discutată așa sau altfel de adepții formațiunii. Avem exemplul recent al adoptării în lectură finală de către Rada Supremă a Ucrainei a legii privind interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUcr), iar, din păcate, exemplele proaste sunt contagioase. A fost destul să apară comunicatul de presă, în care conducerea PAS declara că nu este de acord cu idea propriului deputat, ca îndată pe rețelele de socializare să se ridice un val de furie a adepților ei, care își exprimau dezacordul cu o atare abordare, îl ridicau în slăvi pe Șoimaru și cereau interzicerea Bisericii.

– Ce urmări ar putea avea interzicerea Bisericii Ortodoxe din Moldova?

– Din start, să înțelegem un adevăr: este imposibil să interzici Biserica, la fel cum este imposibil să interzici credința ortodoxă, pe care se sprijină Biserica. Acest lucru a fost înțeles chiar și de bolșevici, care după 1917, cu toată ura lor față de Biserică, au mers pe calea prigoanei și a restricțiilor asupra activităților acesteia, dar nu a interdicției. Totuși, în conducerea partidului bolșevic existau și oameni culți.

Actualele guvernări – în Ucraina, în Țările Baltice, în Moldova – prezintă un amestec bizar de purtători ai ideilor democrației liberale, deja denaturată de către „noua etică”, transumanism etc., cu un naționalism primitiv și rusofobie. Una dintre manifestările acestui amestec este ignoranța, care dă naștere inclusiv la distorsiuni legislative în diverse sfere ale vieții sociale.

Avem exemplul Ucrainei, unde adoptarea recentă a legii care interzice BOUcr, de fapt, nu a schimbat nimic în situația reală a episcopilor, preoților și credincioșilor ortodocși ucraineni. Așa cum autoritățile i-au persecutat înainte de adoptarea ei – acaparau cu forța sfintele lăcașe, maltratau, judecau și tirmiteau în închisori clerici și jurnaliști ortodocși – tot așa vor continua să facă acest lucru în viitor, dar pe motive chipurile „legale”. Dacă presupunem că autoritățile din Moldova vor face aceiași prostie, poporul nostru ortodox nu va înceta să creadă. Vor începe să preia bisericile? Oamenii se vor aduna pentru săvârșirea slujbelor dumnezeiești la domiciliu, în spații temporare sau în altă parte. Ce veți face în astfel de cazuri – veți purcede la arestarea preoților pentru că continue să slujească? Dar fiecare dintre ei, la hirotonire, a jurat credință față de Dumnezeu și în comparație cu aceasta orice amenințare din partea puterii laice nu înseamnă nimic. Dacă la noi se va ajunge la așa ceva, asta nu va duce la nimic bun, va da naștere doar unor tensiuni sociale fără precedent.

Biserica lui Hristos a fost supusă multor prigone de-a lungul celor două milenii de existență, mulți dictatori au încercat să o „interzică”! Dar iată paradoxul, pe care nici unul dintre persecutori nu l-a putut înțelege: din fiecare astfel de încercare, îngăduită de Domnul și însoțită uneori de râuri de sânge al martirilor creștini, de suferința adevăraților mărturisitori ai credinței, Biserica nu doar s-a curățat de oameni întâmplători, inclusiv de episcopi și preoți, dar a ieșit mai puternică și cu noi sfinți.

– În ciuda faptului că marea majoritate a moldovenilor se autointitulează creștini ortodocși, mulți dintre ei nu-s la curent cu complexitatea relațiilor interne ale bisericii. Vă rog să mă ajutați să înțeleg unele probleme.

Și prima dintre ele: care biserică este mai independentă – Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove sau Mitropolia Basarabiei?

– Înainte de a evalua gradul de independență, să clarificăm următorul punct principial. După înregistrarea de stat ca persoană juridică, „Mitropolia Basarabiei” are aceleași drepturi garantate de legislația în vigoare, ca și Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove. Dar asta doar din punctul de vedere al legilor laice.

Din punctul de vedere al legilor bisericești, această organizație, care a luat naștere în vara anului 1992 dintr-un grup de clerici moldoveni alunecați în schismă, este necanonică. Iar decizia Patriarhiei Române din decembrie a aceluiași an, de a „reactiva”, folosindu-i pe acești schismatici, așa-numita Mitropolie a Basarabiei, care a existat pe teritoriul nostru în perioada interbelică, nu schimbă esența problemei. Nu se obișnuiește să se vorbească despre asta dincolo de Prut, dar această decizie, ale cărei consecințe nefaste suntem nevoiți să le dezlegăm până în prezent, nu a avut nicio legătură cu religia, ci a fost dictată de factori politici și naționaliști. Orice schismă se situează în afara Bisericii, este ceva scos în afara granițelor unicului Trup bisericesc sacru. Schisma poate să se numească „mitropolie”, „arhiepiscopie”, „eparhie” sau cu alt termen bisericesc, dar orice asemenea autodesemnare nu poate fi calificată altfel decât un act de uzurpare, de însușire a drepturilor altuia. Sau, în limbajul bisericesc, ca un act blasfemitor.

Credincioșii moldoveni trebuie să înțeleagă că în Republica Moldova există o singură mitropolie canonică – Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove. Și există organizația necanonică „Mitropolia Basarabiei”. De aceea îi punem întotdeauna denumirea între ghilimele. Prin analogie cu modul în care în Ucraina vecină credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, vorbind de schismaticii din BOU – „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” – indică întotdeauna această denumire între ghilimele. Și, spre deosebire de situația din Republica Moldova, nu au nicio confuzie în termeni.

Acum în ceea ce provește independența. În decembrie se vor împlini 30 de ani de când am primit de la Patriarhia Moscovei Tomosul cu privire la oferirea Bisericii Ortodoxe din Moldova statutului de Biserică de sine stătătoare. După cum este menționat în acest act bisericesc, „ţinând cont de faptul că Biserica Ortodoxă din Moldova îşi desfăşoară slujirea pe teritoriul unui stat independent”, ea devine „de sine stătătoare în domeniile sale administrativ-bisericesc, economic-bisericesc, ale învăţământului bisericesc şi civil-bisericesc, rămânând, totodată, în jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei”. Cu alte cuvinte, păstrăm cu Biserica Ortodoxă Rusă doar o legătură canonică care nu poate fi ruptă, pentru că numai datorită ei BOM are legătură cu Ortodoxia Ecumenica. În rezolvarea tuturor celorlalte probleme – administrative, în relațiile cu autoritățile, cu societatea moldovenească, financiare etc. – Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove este complet independentă.

Iar „Mitropolia Basarabiei” pentru clasa politică românească este, după cum le place să spună domnilor de la București, „prima instituție din Republica Moldova de unificare a neamului românesc”. De aici și interesul statului român de a sprijini politic și financiar schisma bisericească din țara noastră. Iată doar un exemplu: pe 21 iunie, 2023 în Parlamentul României a fost introdus un proiect de lege, inițiat de șeful cabinetului de miniștri, Marcel Ciolacu, potrivit căruia, de la 1 ianuarie 2024, guvernul țării vecine va aloca anual un sprijin financiar în cuantum de 2 milioane de euro pentru nevoile „Mitropoliei Basarabiei”. Și acesta este doar sprijinul oferit în mod public, fără a lua în calcul fondurile transferate în secret.

Judecați singuri cine este mai independent.

– Cui aparțin proprietățile Bisericii?

– Ele-s formate din două părți. Prima – icoane, ustensile bisericești, mobilier bisericesc – toate acestea constituie proprietatea parohiei. Cel mai adesea le administrează parohul, uneori – consiliul parohial (în acele parohii unde consiliul este activ și nu doar nominal).

A doua parte – bunurile imobile: sfântul locaș, uneori diverse edificii parohiale, de exemplu, casa preotului, școala duminicală, biblioteca, un muzeu. Ele pot avea, de asemenea, statut diferit. Astfei, dacă după 1990 s-a construit o biserică sau un alt local de cult, iar în toate cazurile acest lucru s-a făcut exclusiv din fondurile sponsorilor și ale enoriașilor înșiși, atunci toate aceste imobile devin proprietatea parohiei, așa cum este și cazul ustensilelor. Daca vorbim de imobilele bisericești (clădirea bisericii sau a mănăstirii), care au statut de monument istoric, – daca nu greșesc, avem vreo 600 de unități cu acest statut în toată Moldova, uneori în stare dărăpănată undeva într-un sat mai îndepărtat, apoi toate acestea continuă să fie, în mod oficial, proprietatea statului. Care a transmis aceste edificii în folosință organizațiilor religioase. Totul în această privință a rămas la fel ca în perioada sovietică, atitudinea față de Biserică a statului moldovenesc post-sovietic nu s-a schimbat deloc.

După aceasta, la 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău a anulat două contracte semnate anterior de Ministerul Culturii Republicii Moldova cu Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove: (a) de colaborare privind protecția și utilizarea monumentelor ecleziastice de istorie și cultură și (b) de transmitere în folosință și obligație de protecție a mănăstirilor monumente de istorie și cultură de importanță națională. Astfel, au fost nu doar înlăturată obstacolele juridice pentru ca autoritățile să poată prelua de la Biserica canonică lăcașele care se încadrează în categoria imobilelor istorice, ci a apărut posibilitatea de a exercita presiuni asupra parohilor care vor refuza să treacă la schismaticii din „Mitropolia Basarabiei”.

Pentru informare: în Federația Rusă, încă în anul 2010 a fost adoptată o lege privind restituirea imobilelor bisericești –„Cu privire la transmiterea către organizațiile religioase a bunurilor de menire religioasă, care se află în proprietatea statului sau cea municipală”. Așa ceva nu s-a făcut nici în Moldova, nici în Ucraina, ceea ce a le-a permis acelorași autorități ucrainene să-i expulzeze anul trecut pe călugări din Lavra Pecerska din Kiev și să o transmită schismaticilor. Drept urmare, acum, în timpul „slujbelor divine”, bisericile Lavrei stau pustii.

– Cine îi aprobă pe preoți (de la preotul bisericesc și paroh până la arhiepiscop)?

– O persoană devine preot după hirotonirea în treapta preoției săvârșită de un episcop. Locul slujirii este stabilit printr-un decret al arhiereului eparhiot.

Un episcop este hirotonit la slujba săvârșită de mai mulți episcopi. Dacă va fi episcop titular sau vicar (ajutor al episcopului eparhiot) și în care eparhie sau vicariat anume hotărăște prin decizia sa Sinodul.

– De unde vin banii și cum are loc distribuirea lor?

– Principala sursă de venit financiar o reprezintă donațiile enoriașilor și sponsorilor făcute parohului bisericii sau direct episcopilor. În acest din urmă caz, de regulă, pentru vreun proiect bisericesc mare, legat de construcție.

O altă sursă este vinderea lumânărilor, icoanelor și a literaturii ortodoxe în magazinele bisericești. Toate acestea se produc în cadrul Bisericii, fie că este vorba de un atelier de pictură a icoanelor, de produse bisericești sau de obiecte liturgice, fie de tipărirea cărților.

În afară de acoperirea propriilor cheltuieli – salariile parohului și ale altor clerici, ale coriștilor – o parte din fonduri este transmisă episcopului pentru nevoile administrației eparhiale.

Din toate aceste venituri nu se plătesc impozite, deoarece, conform Constituției, cultele religioase sunt separate de stat.

Nu pot să nu menționez faptul existenței unor mituri legate de subiectului finanțelor bisericești. De exemplu, despre „viața luxoasă a preoților”, despre mașinile de lux achiziționate de preoți pe banii enoriașilor… În realitate, marea majoritate a preoților moldoveni trăiesc destul de modest, iar unii preoți din sate, mai ales acolo unde au rămas puțini locuitori, pur și simplu viețuesc în sărăcie. Cunosc cazuri când episcopul eparhiot nu doar îi scutește pe unii dintre parohi de plata pentru întreținerea direcției eparhiale, ci chiar alocă bani preotului pentru întreținerea parohiei din fondurile administrației eparhiale. În acest sens, tabloul este foarte diferit.

În ceea ce privește așa-numitele mașini de lux (dintre care majoritatea au fost produse acum zece ani sau mai demult), în toate cazurile cunoscute de mine este vorba despre un cadou de sponsorizare din partea unui anumit om de afaceri către un anumit episcop sau preot, banii enoriașilor nu au nicio legătură cu asta.

Plus la toate, fondurile bisericii de asemenea se cheltuie pentru acte de caritate, multe parohii patronează orfelinate și adăposturi pentru persoane singuratice. Publicul larg știe puține despre asta, Biserica nu face din aceasta publicitate, pentru că Hristos a poruncit: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta.” (Matei 6:3) Dar, credeți-mă, parohiile moldovenești încearcă să-i ajute pe cei nevoiași de fiiecare dată când apare vreo necesitate. Să ne amintim măcar de ajutoarele acordată refugiaților ucraineni după 24 februarie 2022, când un flux de cetățeni ai țării vecine, care încercau să scape de ororile războiului, s-a revărsat în Moldova.

– Prezintă oare bisericile dări de seamă, și în ce fel?

– Parohiile țin propria contabilitate și prezintă conducerii eparhiale rapoartele financiare. În plus, în cazul lucrătorilor bisericești plătiți, se fac defalcări la Fondul Social și se depun la fisc dările de seamă respective.

– Dacă vorbim despre pace între diferite confesiuni religioase – ortodocși, catolici, protestanți, iudei sau reprezentanți ai altor culte – atunci această pace există în Moldova, putem spune, tradițional. Și nu văd semne că ea ar putea fi periclitată.

Dacă însă vorbim de situația legată de „Mitropolia Basarabiei”, atunci vreau să subliniez încă odată, că la mijloc este o schismă apărută în sânul BOM. Adică vorbim despre un conflict bisericesc intern, care este alimentat constant de factori externi: statul român, conducerea Bisericii Ortodoxe Române, politicienii de orientare unionistă din Republica Moldova, mass-media antibisericească. Care conflict, din păcate, a complicat și relațiile frățești dintre cele mai mari două Biserici Ortodoxe – Rusă și Română.

Poate oare fi rezolvat acest conflict? Deoarece el a apărut ca urmare a unei încălcări a canoanelor bisericești, pacea în cadrul familiei ortodoxe este posibilă numai printr-o revinire în cadrul câmpului canonic. Patriarhia Română trebuie să înceteze expansiunea pe teritoriul canonic străin, să-și abandoneze atitudinea arogantă, disprețuitoare față de Biserica Ortodoxă din Moldova. Iar foștii preoți, care au alunecat în schismă (majoritatea au fost răspopiți, doar câțiva din cei care au plecat anul trecut rămân opriți de la săvârșirea celor sfinte) trebuie să se pocăiască pentru comiterea păcatului schismei și să se întoarcă în Biserica căreia anterior i-au jurat credință. Și care este mereu gata să-i primească cu bucurie.

E posibil oare așa ceva? Totul este în voia Domnului. Pot spune doar că în bisericile Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove de mulți ani se ridică rugăciuni ca Domnul să-i lumineze pe frații noștri rătăciți să se întoarcă în familia pe care au părăsit-o fie pentru bani, fie devenind captivii unor idei cu iz naționalist.

Preluat de la: Noi.md