Vasile Costiuc ar vota DA la referendum, pentru unirea cu România

Parlamentarul Vasile Costiuc a anunțat că va propune un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România la prima ședință a Legislativului din 2026. Inițiativa a fost prezentată în emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

„La prima ședință de Parlament voi propune un referendum și veți vedea cum va vota majoritatea parlamentară”, a declarat Costiuc, lider al partidului prounionist „Democrația Acasă” și deținător al cetățeniei române. El și-a exprimat disponibilitatea de a susține opțiunea „Da” în cadrul unui astfel de scrutin.

Declarația survine după ce președinta Maia Sandu a afirmat că ar vota pentru unire, invocând dificultățile de securitate și provocările pentru o țară mică precum Moldova în fața presiunii rusești. Costiuc a sugerat totodată că poziția șefei statului ar putea fi folosită și pentru a stimula integrarea rapidă a Moldovei în Uniunea Europeană.

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că personal ar vota pentru unire, însă, în calitate de șef al Executivului, se va concentra pe respectarea deciziei majorității populației și pe obiectivul integrării europene. „Ca prim-ministru, voi face tot ce este posibil pentru a realiza integrarea în UE”, a precizat Munteanu.


Preluat de la: Timpul.md