Varianta ocolitoare face legături extrem de importante

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat deschiderea circulației pe Varianta Ocolitoare Sfântu Gheorghe.

„Se circulă pe noua Variantă Ocolitoare Sfântu Gheorghe (VO12F)! Traficul rutier de tranzit va putea evita astfel traversarea orașului, ceea ce va aduce un plus de confort și siguranță în această zonă. Varianta Ocolitoare Sfântu Gheorghe (cu o lungime de 11,56 km) asigură conexiuni rutiere cu DN12, DJ103B și DN13E. Acest nou obiectiv de infrastructură, construit în județul Covasna, dispune de 2 Spații de servicii (dotate cu toalete publice) care oferă un total de 50 de locuri de parcare pentru autoturisme și 32 de locuri de parcare pentru autocamioane“, anunță Sorin Grindenau, la deschiderea noului sector de drum.

„Odată cu deschiderea acestui nou obiectiv de infrastructură din județul Covasna, traficul rutier de tranzit (în special traficul greu) nu va mai fi nevoit să traverseze localitatea. Construcția Variantei Ocolitoare Sfântu Gheorghe (VO12F) a costat 249,4 milioane lei (fără TVA) și a fost finanțată prin fonduri europene. Pe traseul noii Variante Ocolitoare (11,56 km) au fost construite inclusiv 4 sensuri giratorii care asigură conexiuni cu DN12, DJ103B și DN13E”, explica șeful DRDP, Cristian Pistol.


Preluat de la: Timpul.md