Cu ocazia jubileului remarcabilei și longevivei artiste din Moldova
Valentina Rusu-Ciobanu nu a uitat niciodată cine a învățat-o pentru prima dată să deseneze, cine i-a insuflat dragostea pentru culoare și pentru lumina marilor maeștri ai picturii. „Aveam un frate mai mare, hotărît să devină pictor. El era extrem de hotărît, iar eu îl urmam peste tot, în toate”, povestea Valentina Rusu-Ciobanu. Acest imbold familial, născut din copilărie, a devenit sursa interioară a vocației sale.
Din anul 1946, tînăra artistă a început să expună activ, participînd la viața culturală a țării. Stagiul de perfecționare la Casa de Creație a Artiștilor din Senej (Moscova) i-a consolidat măiestria profesională și i-a deschis noi orizonturi de explorare artistică. În scurt timp, Valentina Rusu-Ciobanu a devenit membră permanentă a Uniunii Artiștilor Plastici și s-a afirmat ca o pionieră a picturii naționale.
Primele lucrări, precum „Fată la fereastră” și îndeosebi compoziția „Invitație la dans” (1957), dezvăluiau deja temperamentul său artistic puternic și abilitatea de a combina lirismul cu tensiunea interioară. Tabloul „Plantarea arborilor” (1963) a marcat o etapă de cotitură: de aici începe căutarea conștientă a sintezei dintre formă și culoare, a unei plastici picturale în care linia, tonul și mișcarea formează un cîmp emoțional complex.
„V. I. Lenin și N. K. Krupskaia”, 1969
Portretul lui Emil Loteanu, 1967
„Prietenie”, 1974
Rusu-Ciobanu nu s-a limitat la pictură. Ea s-a afirmat și ca scenografă, realizînd decorurile spectacolelor „Radu Ștefan. Primul și ultimul” (Teatrul „Luceafărul”) și „Păsările tinereții noastre” (Teatrul Mic, Moscova), în care a reușit să transmită atmosfera vremii și starea interioară a eroilor prin spațiul artistic.
La fel de expresive sînt și peisajele și naturile statice ale artistei: „Nature morte”, „Vedere din Crimeea”, „Cana”, „Peisaj din Gurzuf”, „Vedere din Bojenita” (Bulgaria). În ele se simte o puritate a culorii și o energie senină, care transformă lucrurile obișnuite în poezie vizuală.
Puritatea culorii, energia și luminozitatea sînt calități pe care artista le-a transpus în limbajul artei contemporane. Dacă în perioada de început creația sa era marcată de o percepție lirico-dramatică a realității, mai tîrziu artista și-a adîncit viziunea, orientîndu-se spre reflecția filozofică, parabola și elementele de primitivism.
Picturile sale se disting printr-o armonie interioară — nu declarativă, ci profund umană. Rus-Ciobanu a reușit să îmbine în arta sa tradițiile școlii europene și percepția națională asupra lumii, transformînd pictura moldovenească într-o parte a dialogului cultural comun.
Artista a reprezentat Republica Moldova în străinătate – în Bulgaria, Polonia, Canada, Irak și Siria. Opera sa a primit o recunoaștere largă: titlul de Artistă a Poporului RSS Moldovenești (1985), Premiul de Stat al RSSM (1974) și Ordinul Republicii (1996).
Valentina Rusu-Ciobanu a lăsat o moștenire vastă, pe care criticii o consideră o adevărată epocă în pictura moldovenească. Ea a fost nu doar martoră, ci și creatoare a procesului cultural al unui întreg secol.
În ultimele două decenii de viață, artista nu a mai pictat – vederea i-a slăbit. Totuși, legătura sa cu lumea artei nu s-a stins: alături de ea au rămas muzica, florile și familia. După moartea soțului ei, artistul Gleb Sainciuc, a continuat să trăiască în vechea casă din centrul Chișinăului, un loc plin de liniște și amintiri. Numele fiului său, artistul Lică Sainciuc, este legat de mai multe generații de cărți pentru copii – o continuare firească a tradiției artistice a familiei.
La 1 noiembrie 2021, Valentina Rusu-Ciobanu s-a stins din viață. A plecat, dar picturile sale au rămas uimitor de actuale – ca și cum ar fi fost create astăzi, dovadă că artista și-a depășit timpul și a anticipat multe tendințe ale artei contemporane.
Creația Valentinei Rusu-Ciobanu nu este doar povestea unei pictorițe, ci o întreagă epocă a picturii naționale, care unește tradiția cu modernitatea, sufletul cu gîndul. Arta sa continuă să inspire, pentru că poartă în sine nu o afirmație exterioară, dar o lumină lăuntrică. Ea a demonstrat că arta poate fi și personală, și eternă, și că, chiar într-o lume a schimbărilor, omul care știe să vadă frumusețea, rămîne păstrătorul armoniei universului.
Material pregătit de Elena Semenovcher
Preluat de la: Noi.md