Stațiunile de pe Valea Prahovei ar putea să se transforme într-o destinație de schi de talie mondială, similară cu celebra stațiune austriacă Kitzbüel. Ideea a fost discutată în cadrul unei întâlniri între oficiali români și experți austrieci din domeniul schiabil, scrie Mediafax.
„Câte asemănări sunt între Kitzbüel și Sinaia, Bușteni, Azuga? Până la discuția cu prietenii austrieci, reprezentanți ai domeniului schiabil Tirol, vedeam doar deosebirile. Am aflat că stațiunea Kitzbüel este la aceiași altitudine ca Sinaia, că domeniul schiabil urcă până la 2000 de metri și că solul este asemănător. Însă, la Kietźbüel vorbim despre un domeniu schiabil cu 233 km de pârtie, 570 de ha, care unește 7 localități și două județe. Am dorit să aflăm de la invitații noștri care este secretul reușitei lor și i-am avut alături pe reprezentanții MEAT și pe primarii din Azuga, Adrian Purcaru, din Sinaia, Vlad Oprea și reprezentanta Asociației , Mădălina Savin”, a postat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea. Ministrul spune că potențialul Văii Prahovei din punct de vedere al dezvoltării domeniului schiabil, dar și al turismului pe parcursul întregului an este unul foarte mare, lucru remarcat de experții austrieci. Există posibilitatea conectării foarte rapide, prin instalații de transport pe cablu, a stațiunilor Sinaia și Bușteni: „Vom avea însă nevoie de o viziune de dezvoltare, de un plan bine articulat. Acesta este primul pas, un master plan, care poate fi realizat de Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal și MEAT. Apoi identificate sursele de finanțare, iar programul pentru dezvoltarea domeniului schiabil din minister pe care am reușit să-l deblochez, poate fi una dintre ele. Alte acțiuni pe care stațiunile de pe Valea Prahovei le pot face imediat sunt: crearea OMD-urilor locale, dar și al unuia comun, o aplicație pe telefon pentru ca turiștii să aibă informațiile imediate din toate cele 4 stațiuni (pe modelul austriac), includerea stațiunilor în diverse asociații internaționale. Și bineînțeles utilizarea transportului în comun pentru deblocarea traficului, Sinaia are astăzi autobuze pentru a face acest lucru. Iar MEAT va continua să finanțeze participarea României la târguri și expoziții, cât și a campaniilor de promovare”.
Preluat de la: Timpul.md