Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că vaccinul anti-Covid, dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech, va primi sau nu undă verde pentru comercializare cel mai târziu pe 29 decembrie.
„Dacă informaţiile prezentate sunt suficient de solide pentru a trage o concluzie în ce priveşte calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinului, EMA îşi va finaliza evaluarea în cadrul unei reuniuni extraordinare prevăzute să aibă loc cel mai târziu pe 29 decembrie”, a afirmat într-un comunicat agenţia europeană, scrie digi24.ro.
O singură companie a mai solicitat autorizarea de comercializare pe piaţa Uniunii Europene pentru vaccinul său, Moderna, aceasta aşteptând o decizie cel târziu pe 12 ianuarie 2021, potrivit sursei citate. Reprezentanții Moderna au anunţat că rezultatele complete ale ultimului studiu clinic au confirmat o eficienţă de 94,1% a vaccinului său anti-COVID-19 şi va depune cererea de autorizare în regim de urgenţă atât la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA, precum şi la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), demersurile fiind deja în curs.
Cu două săptămâni în urmă, vaccinul anti-COVID-19 al celor de la compania americană Moderna era declarat eficient în proporție de 95%, conform datelor preliminare. Nicio formă gravă a bolii nu a apărut în grupul de participanţi care au fost vaccinaţi.
Preluat de la: Publika.md