Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, a anunțat joi, 18 februarie, ca i-a retras lui Vlad Plahotniuc distincția "Ordinul Republicii". Sandu spune ca o persoana "care a furat țara" nu poate sa aibă astfel de distincții de stat și că, oricum, a fost acordata încălcând procedura legala.
„Ordinul Republicii” este distincția de stat supremă a Republicii Moldova care se conferă pentru „merite excepționale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei și al omenirii”.
A fost instituit la 30 iulie 1992 prin Legea nr. 1123 cu privire la distincțiile de stat ale Republicii Moldova. Conform legii, Ordinul Republicii se conferă cetățenilor Republicii Moldova, cât și cetățenilor străini și apatrizilor, de asemenea întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, colectivelor de creație și unităților militare din țară sau din străinătate.
Decizia mai multor președinți de a decora cu Ordinul Republicii anumite persoane au stârnit critici încă de la începutul anilor 1990.
Decretul Președintelui M. Sandu ne-a determinat sa verificam lista tuturor persoanelor care s-au ”învrednicit” de acest titlul de-a lungul anilor. Mare ne-a fost mirarea as vedem ca in aceasta lista se regăsesc elemente foarte curioase.
În anul 1994, Președintele Mircea Snegur l-a decorat cu Ordinul Republicii pe celebrul istoric slavofil Artiom Markovici Lazarev, unul din principalii promotori ai teoriei sovietice despre existența unei națiuni moldovenești diferită de cea românească. Acesta a fost unul din principalii promotori ai teoriei sovietice despre existența unei națiuni moldovenești diferită de cea românească.
Artiom Lazarev a fost autor a peste 150 de lucrări în domeniul istoriei, care au contribuit și la orientarea literaturii și artei moldovenești în spiritul partinității comuniste și a slavonizării. Lazarev a fost un adept fervent al scrisului chirilic. Sub conducerea și redacția lui Lazarev a apărut culegerea „Cultura Moldovei în anii Puterii Sovietice” (partea I, 1975, partea II, 1976). În anii 80 Nicolae Ceaușescu a cerut ca această teorie să fie combătută de către istoricii români.
În același an este decorat cu Ordinul Republicii Victor Pușcaș, fost demnitar top a nomenclaturii sovietice, ex-președinte al unui partid reacționar din perioada independenței. Victor Pușcaș, a devenit cunoscut pentru sentințele sadice pe care le pronunța. Potrivit presei, pentru aceste decizii, era supranumit de colegii săi judecători nu altfel de cât „temnicerul”.
Una dintre cele mai cunoscute sentințe pronunțate de Pușcaș, este ce de la 5 iunie 1979 în privința a doi polițiști din Cahul, dintre care unul de 38 de ani, tată a doi copii minori. În baza unor formulări arbitrare, cum ar fi „luptă insuficientă cu furturile averii socialiste”, Puşcaş i-a condamnat la MOARTE, prin ÎMPUŞCARE. În 1995, la doar la un an după ce a fost decorat cu Ordinul Republicii, Pușacș a refuzat revizuirea sentinței de condamnare la 25 de ani de pușcărie a disidentului lui Alexandru Duca, unuia din liderii PDA ( Partidul Democrat Agrar). Potrivit presei în ultima campanie electorală, Pușacș a cerut ca diaspora sa fie lipsita de dreptul la vot.
În 2003 Vladimir Voronin îl decorează cu Ordinul Republicii pe Ivan Bodiul, prim-secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1961-1980. Acesta a persecutat intelectualitatea locală și mulți oameni de creație au fost nevoiți să plece din Moldova. A fost autorul mai multor campanii împotriva intelectualității şi „naționalismului moldo-român". Decretul a stârnit un val de critici din partea altor deținători ai ordinului, printre care scriitorii Grigore Vieru și Nicolae Dabija.
In 2016 Igor Dodon l-a decorat cu Ordinul Republicii pe dictatorul de la Minsk Aleksandr Lukașenko, care era la acea vreme cunoscut pentru organizarea celebrelor comandouri de asasini ”escadroane ale morții” la Minsk.
În 2017 același Igor Dodon i-a decorat cu „Ordinul Republicii” pe doi lideri ai mişcării separatiste de la Comrat, Mihail Kendighelean şi Stepan Topal.
Generalul Ion Costaş, fost ministru de Interne în perioada tensiunilor din Autonomia Găgăuză, a declarat la acea vreme că gestul lui Dodon arată încă o dată că acesta acţionează la comanda serviciilor rusești.
Parteneri de business, cumetri și colegi de partid decorați cu Ordinul Republicii
Vladimir Voronin l-a decorat în anul 2003 pe Miron Gagauz, ex director general al Întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”. Potrivit presei vremii In numai sase luni ale anului 2008, Întreprinderea de Stat „Calea Ferata a Moldovei” (CFM) a prejudiciat statul cu 5 mln. 719 mii 500 de lei, in urma unor tranzacții dubioase cu un sir de firme-fantoma, unele dintre care erau implicate si in mafia cărnii.
Același Voronin o decorează cu Ordinul Republicii pe, Zinaida Greceanîi (cunoscută în popor ca Zina Karabina) Ea este cunoscuta prin faptul că în perioada când era prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și ministru al economiei, au fost acuzată de orchestrarea mai multor scheme de creditare a companiilor conduse de persoanele afiliate. În data de 31 martie 2008, Zinaida Greceanîi devine prim-ministru al Republicii Moldova și organizează acoperirea politică necesară pentru creditarea Fabricii de Vin din Cojușna, cu banii de la BEM.
Potrivit presei, încă de pe timpul de când era ministru al finanțelor și-a numit soțul, Alexei Greceanîi, în Consiliul de Administrație al Fabricii de Vin din Cojușna, Fabrica de Vin din Cojușna este creditată cu 1,63 milioane euro și 500 000 de dolari americani, iar în 2010 această fabrică își declară falimentul. În 2011, firma off-shore „Alsvit-Print”, înregistrată în Cipru, al cărei proprietar-beneficiar, era tot Alexei Greceanîi, ia un nou credit, în valoare de 40 milioane lei, tot de la BEM, pentru a răscumpăra gajul Fabricii de Vinuri din Cojușna.Creditul neperformant al companiei „Alsvit-Print” se regăsește în Raportul Kroll.
Un alt „cavaler” al Ordinului Republici este Vladimir Colesnicenco, președinte al Consiliului de Observatori al Întreprinderii Mixte „Jolly Alon” S.A. Vladimir Colesnicenco, om de afaceri, apropiat lui Vladimir Voronin, cunoscut în calitate de administrator al afacerilor controversatului Boris Birstein în R. Moldova. În 1994 Argumentî i faktî” scria despre tentativa guvernării de a monopoliza IP-telefonia, care, în opinia jurnaliștilor ruși, ar aduce mari avantaje doar unei singure companii, TreiTelecom. Această firmă, controlată de omul de afaceri Boris Birştein, prin intermediul oamenilor săi de încredere – Vladimir Colesnicenco şi Vladimir Molojen (ultimul şef al Departamentului pentru Tehnologii Informaționale), ar încasa un comision gras, circa 40%, din profitul monopolistului din domeniul telecomunicațiilor, se mai spune în articolul menționa. „TreiTelecom revinde cetățenilor aceste servicii şi obţine din nimic bani grei. (…) În 1994, TreiTelecom se numea Registru, care a început a elibera acte de identitate la prețuri extrem de pipărate”.
Unul dintre cei mai hazlii „cavaleri” ao ordinului Republicii este cumătru ex-președintelui Igor Dodon – Victor Gaiciuc. Ex Ministru al Apărării din Republica Moldova.
Victor Gaiciuc a fost acuzat de elogierea forțelor separatiste din estul Ucrainei (din regiunea separatistă din Donbas). Blocul ACUM a depus în 2019 împotriva lui Victor Gaiciuc o moțiune simplă de cenzura dar majoritatea parlamentară a refuzat să o examineze.
Timpul.md
Preluat de la: Timpul.md