Automobilul Mini complet electric al BMW, fabricat în China, urmează să fie lovit de cel mai mare tarif pentru vehicule electrice, de 38,1%, conform planurilor provizorii ale UE, a declarat vineri o sursă familiarizată cu chestiunea, o potenţială lovitură terminală pentru perspectivele de vânzare ale maşinii de gamă medie în Europa, transmite Reuters.
Producţia în masă a vehiculului de aproximativ 35.000 de euro (37.345 USD), produs de o companie mixtă din China a BMW şi Great Wall Motor, a început la sfârşitul anului trecut – la scurt timp după ce UE şi-a lansat investigaţia referitoare la subvenţiile acordate de Beijing producătorilor auto. Cu producţia aflată încă în primele zile, compania nu a reuşit să îndeplinească condiţiile din investigaţia Comisiei Europene de a oferi vsuficiente detalii pentru a fi clasificată drept companie care cooperează cu ancheta, a spus sursa, refuzând să fie numită deoarece discuţiile sunt private. Companiile considerate ca ar coopera cu UE au fost supuse unor tarife mai mici, de 17,4%-21%, potrivit unui document al Comisiei Europene văzut de Reuters.
Acestea includ BMW Brilliance Automotive, un alt joint venture al BMW care a produs iX3 electric pentru export în Europa din China din 2021. BMW a refuzat să comenteze.
CEO-ul BMW, Oliver Zipse, a declarat la începutul acestei săptămâni că tarifele sunt ”modul greşit de urmat”, reiterând îngrijorările altor producători de automobile germani, care se tem de un război comercial care s-ar putea sfârşi cu contratarife pentru maşinile exportate din Germania în China. Comisia Europeană a spus că întreprinderile mixte care produc maşini în China vor fi supuse taxelor, fără a preciza dacă asociaţiile mai recent formate ar putea beneficia de cota mai mică, de 21%, pentru companiile care au cooperat la anchetă. O creştere de 38,1% a preţului modelului Mini, care urma să fie exportat din China în Europa, ar putea afecta vânzările într-un moment în care producătorul de maşini se bazează pe fiecare vânzare de maşină complet electrică pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor de emisii de carbon mai stricte. Termenul limită pentru impunerea măsurilor provizorii este 4 iulie, după care ancheta va continua până la sfârşitul lunii octombrie. Asta lasă timp pentru Beijing şi Bruxelles să încheie o înţelegere pentru a atenua impactul. Companiile pot, de asemenea, să depună comentarii şi să solicite audieri după aplicarea obligaţiilor provizorii.
Preluat de la: Timpul.md