UPDATE. Zeci de agricultori din sudul ţării au pornit spre Capitală pentru a organiza un protest de amploare (VIDEO)

UPDATE (18:15): Agricultorii spun că vor opri la podul de la Telecentru. Acum sunt fermieri din Căuşeni, Ştefan Vodă, Hînceşti. Aproape 60 de tractoare. Oamenii spun că vor protesta până nu iese cineva din conducere să discute cu ei.

„O să stăm acolo până nu o să avem un răspuns, un rezultat, noi ne-am pornit de azi de la orele 14:00 – 15:00, colegi din alte raioane, ne mobilizăm căci e strigător la cer. Noi vom sta lângă tehnica noastră, vom aştepta, poate vine cineva din conducerea ţării, nu azi, mâine şi tot aşa, nu dăm mîinele în jos”, a spus agricultorul din Hînceşti, Ion Bubuioc.

(18:05)Zeci de agricultori din sudul ţării au pornit spre Capitală pentru a organiza un protest de amploare. Fermierii intenţionează astfel să convingă autorităţile să le ofere ajutoare pentru depăşirea crizei provocate de seceta şi grindina din acest an.

În jur de 50 de tractoare au fost surprinse pe şosea. Potrivit unui agricultor, coloana de vehicule a trecut deja de Anenii Noi. Aceştia intenţionează să facă un popas în raionul Sângera, unde vor decide acţiunile următoare, dar şi destinaţia finală.

La un moment dat, fermierii au fost opriţi de inspectorii de patrulare care le-au verificat actele.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a menţionat că oraşul Chişinău nu are capacitatea de a face faţă unui asemenea protest.

„Nu are capacitate orașul, astăzi, să facă față unui astfel de protest, unde mai multe unități de tehnică agricolă vor intra pe străzile orașului. Luând în considerație că mai multe străzi sunt în reparație, riscăm să avem un ambuteiaj infernal.

În această săptămână, doar o porțiune a străzii Albișoara ce este închisă, ne-a demonstrat că numărul mare de mașini ce le avem astăzi în oraș, duce la ambuteiaj și la disconfortul locuitorilor.

Respectăm opiniile tuturor cetățenilor, dar nu prin încălcarea drepturilor locuitorilor municipiului Chișinău”, a scris Ceban.

În acest context, edilul a venit cu o rugăminte către ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, ca să gestioneze această situație.

Astăzi, premierul Ion Chicu s-a întâlnit cu agricultorii din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. În cadrul vizitei, prim-ministrul a declarat că Guvernul va aloca anul viitor bani pentru restabilirea sistemului de irigare în aceste două localităţi. Totodată, șeful Executivului a anunțat că pentru compensarea pierderilor la culturile cerealiere din prima grupă vor fi alocați 200 de milioane de lei prin intermediul AIPA. Asta va permite subvenționarea, în medie, cu 1050 de lei a unui hectar de teren.

CITEŞTE ŞI: Protest cu tractoare în mai multe regiuni ale ţării. Agricultorii cer ajutor de la stat (FOTO/VIDEO)


Preluat de la: Publika.md