Mașinile germane sunt cele mai afectate de fraudarea kilometrajului. Mai exact, 6 din top 10 mașini care au cel mai des kilometrajul falsificat sunt vehicule scumpe, precum Audi A7, BMW X5, BMW seria 7. În acelaşi timp, Audi A8 este modelul care are kilometrajul cel mai des dat înapoi, arată datele unui studiu Car Vertical.
Cercetarea a cuprins 1,11 milioane de rapoarte istorice generate pe platfoma Car Vertical în ultimele 12 luni pe 24 de piețe diferite, acoperind SUA și cea mai mare parte a Europei.
Clasamentul total, procentaj din vehicule cu kilometrajul modificat:
-Audi A8 – 30,6%
Ford Mustant – 25,7%
VW Touareg – 25,4%
Audi A7 – 24,5%
BMW Seria 7 – 24,1%
VW Transporter – 24%
BMW X6 – 23,6%
BMW X5 – 23,4%
Audi A6 – 22,2%
Ford Fusion – 22%
VW CC – 21,8%
VW Sharan – 21,5%
VW Jetta – 21,2%
Volvo XC70 – 21,1%
BMW Seria 6 – 21%
Audi Q7 – 20,4%
Audi A5 – 20,2%
VW Passat – 19,6%
Opel Insignia – 19,5%
BMW Seria 5 – 18,3%
Printre modelele de pe aceeași listă, dar care provin de la alți producători, în top mai întâlnim mașini precum Ford Mustang (locul 2 cu 25,7% din cazuri), Ford Fusion (locul 10 cu 22% kilometraje date înapoi), Volvo XC70 (locul 14 cu 21,1%) și Opel Insignia (locul 19 cu 19,5%).
Potrivit studiului carVertical, tipul de motor nu este un indicator bun pentru a determina dacă un vehicul este sau nu probabil să fi avut kilometrajul dat înapoi. Deși pentru unele modele, cum ar fi BMW Seria 7, versiunile pe benzină și diesel sunt mai probabil să fi avut kilometrajul modificat decât versiunea hibrid, pentru alte modele această corelație nu pare să fie adevărată. De exemplu, la Volkswagen Jetta, versiunea hibrid are o pondere mai semnificativă a instanțelor de kilometraj dat înapoi (cu o medie de 27% din cazuri) decât versiunile diesel (24,1%) sau pe benzină (22,4%) ale aceluiași model.
Preluat de la: Publika.md