Evenimentul va aduce în prim-plan realizările cercetării avansate și educaționale ale Universității, va facilita dialogul interdisciplinar și va crea noi punți de colaborare între cercetători, cadre didactice, profesioniști din domeniu sănătății și parteneri internaționali, notează Noi.md.
Programul forumului științific este unul complex. Astfel, pe data de 20 octombrie va fi organizată Ziua dezbaterilor profesionale și atelierelor educaționale interdisciplinare prin: conferințe, workshopuri, simpozioane, ateliere educaționale în didactica interdisciplinară, cursuri educaționale în cercetare, Creative Ideation Session, sesiuni aniversare, o sesiune comemorativă și Live Research Lab.
Pe 21 octombrie, vor avea loc conferințe/simpozioane, după care se va desfășura ședința extinsă a Senatului universitar și Gala Cercetării și Inovării.
Pe 22 octombrie, se va desfășura forumul pe domenii științifice, ce va include paneluri de dezbateri cu participare internațională țintite pe prioritățile modulelor tematice și activități în plen – comunicări din partea speakerilor internaționali și speakerilor naționali.
Congresul este evenimentul de referință în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Universității 2025.
Preluat de la: Noi.md