Una dintre cele mai vechi: arheologii au descoperit o hartă misterioasă în sudul Bulgariei

Potrivit cercetătorilor Georgi Georgiev și Ivelina Georgieva, care au descoperit stînca în timpul unei expediții pe teren, formațiunea include 56 de găuri conice, care se crede că simbolizează stelele, scrie Arkeonews.

„Configurația arată contururile clare ale Ursa Major și Leul”, a spus Georgiev, adăugînd că alte formațiuni seamănă cu Cassiopeia, Lebăda, Lyra și Pleiadele.

Stînca este situată de-a lungul axei est-vest, are dimensiuni de aproximativ 2 pe 3 metri și conține un filon natural de marmură, care este interpretat ca Calea Lactee.

Suprafața bogată în mica reflectă lumina soarelui, conferindu-i o asemănare cu cerul nocturn. Piatra vecină, cu o cavitate cilindrică orientată spre est, ar fi putut avea o funcție rituală.

Deși nu s-au găsit materiale organice la fața locului, ceea ce îngreunează datarea exactă, se estimează că harta a fost creată între anii 2000 și 500 î.Hr. Această estimare se bazează pe amplasarea stîncii în apropierea mormintelor tracice și pe asemănarea ei cu alte sanctuare preistorice.

Cercetătorii consideră că sculptura reflectă probabil dorința conștientă de a modela stelele și de a le urmări mișcarea, poate ca un calendar sezonier sau în scop ritual.

Oamenii de știință cer protejarea oficială a acestui loc, subliniind importanța sa pentru patrimoniul arheologic și cultural al Bulgariei. Metode neinvazive, precum trasologia și cartografierea GPS, au confirmat deja originea sa umană și rolul potențial în astronomia timpurie.


Preluat de la: Noi.md