Un vis împlinit! Familia taximetristului care şi-a pierdut viaţa în tragicul accident de pe strada Ismail a primit în dar o locuinţă

Familia taximetristului care și-a pierdut viața în tragicul accident produs în luna mai, în centrul capitalei, are în sfârșit propria locuință. Văduva şi cei doi copii au primit un apartament cu două camere, în comuna Stăuceni. Asta după ce un agent economic şi persoane fizice au răspuns apelului lansat de șeful statului Igor Dodon și au donat suma necesară pentru procurarea locuinţei. 

Văduva taximetristului, Rovena Usatîi, crește de una singură doi feciori de 9 și 18 ani. Din motiv că nu aveau propria casă, copiii locuiau la bunei. 
În luna mai, președintele Igor Dodon a lansat o campanie națională de colectare a fondurilor pentru procurarea unei locuințe pentru această familie.

Șeful statului a menţionat pe pagina sa de socializare că „datorită reprezentanților companiei Kaufland în Moldova precum și altor oameni cu suflet mare”, care au reacţionat la apelul său privind colectarea banilor necesari, a fost îndeplinit cel mai mare vis al familiei Usatîi, care are acum un apartament cu două odăi. 

Amintim că, în luna mai, în centrul Capitalei a avut loc un teribil accident rutier. Un tânăr de 27 de ani a intrat la roşu într-o intersecţie şi a spulberat două autoturisme, printre care şi un taximetru. În urma impactului, şoferul maşinii de taxi a fost aruncat din automobil şi a murit pe loc, iar pasagerul a decedat la spital. Cea de-a doua victimă era un bărbat de 46 de ani, angajat la penitenciarul Pruncul.

Şoferul care a provocat accidentul şi-a recunoscut vina, iar dosarul său este examinat de prima instanţă. Bărbatul riscă până la zece ani de puşcărie cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Autoritățile au confirmat că, în timpul producerii tragediei, tânărul de 27 de ani era antrenat într-o cursă. Ulterior, Parlamentul a votat aplicarea sancțiunilor penale pentru cursele ilegale. Cei care vor organiza şi participa la astfel de întreceri vor plăti amenzi de zeci de mii de lei sau vor face până la doi ani de puşcărie.

 


Preluat de la: Publika.md