Ivo Karlovic nu a mai evoluat într-o competiţie oficială din octombrie 2021, cînd a participat la calificările turneului ATP 1.000 de la Indian Wells (California).
„Unii dintre voi aţi remarcat că a trecut ceva timp de cînd nu am mai jucat într-un turneu şi încă sînt întrebat cînd voi reveni în circuit. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar cu acest mesaj vreau să oficializeze lucrurile şi să-mi anunţ în sfîrşit retragerea”, a scris jucătorul croat în mesajul său.
Ivo Karlovic, care are în palmares opt titluri ATP, a stabilit în 2011 recordul pentru cel mai rapid serviciu din istorie, cronometrat la 251 km/h.
El este unul dintre cei şapte jucători care au depăşit 1.000 de aşi în cursul unui sezon şi îşi încheie cariera cu un total de 13.728 de aşi.
Preluat de la: Noi.md