Un senator consideră că anturajul lui Biden a ascuns adevărul despre sănătatea sa

Această opinie a fost exprimată de senatorul american din partea Partidului Republican, Rick Scott (din statul Florida), cerîndu-i lui Biden să-și dea demisia, relatează ng.ru.

„Timp de patru ani, persoanele apropiate de Joe Biden, inclusiv [vicepreședintele SUA] Kamala Harris, știau că acesta nu era potrivit pentru a fi președinte și au mințit poporul american în încercarea de a-și păstra puterea”, a declarat el pentru The American Conservative. Politicianul a estimat că, din această cauză, Statele Unite au suferit „daune enorme” în timpul președinției lui Biden, inclusiv creșterea inflației și problema privind migrația ilegală la granița de sud a țării. Potrivit publicației, semne de întrebare pentru republicani provoacă și faptul că anturajul lui Biden nu a dezvăluit informații despre deteriorarea sănătății mintale a șefului statului înainte de dezbaterea eșuată din iunie cu Donald Trump.

„Dacă Joe Biden nu este în stare să participe în cursă, el nu-și poate exercita atribuțiile de președinte în următoarele șase luni (pînă cînd un nou președinte al SUA va prelua funcția. – nota TASS) și ar trebui să demisioneze astăzi”, a adăugat Scott. Potrivit ziarului, mulți congresmeni republicani sînt de acord cu el.

La rîndul său, senatorul Tommy Tuberville (republican din statul Alabama) și-a exprimat opinia că Biden „nu a fost niciodată suficient de sănătos mental pentru a fi președinte”. „Democrații și mass-media știau că Joe Biden are probleme cognitive grave și l-au folosit ca marionetă cît au putut”, a adăugat el.


Preluat de la: Noi.md