Un procuror din Soroca, în vizorul ANI pentru că şi-a ascuns averea

Un procuror din Soroca este suspectat că nu a indicat în declaraţia de avere mai multe bunuri și conturi, în perioada anilor 2015-2019.

Potrivit Autorităţii Naționale de Integritate, bănuitul nu ar fi declarat 80 de acțiuni de la o întreprindere, conturile bancare deținute de către acesta și un membru al familiei sale, valoarea cărora depășeau cele 15 salarii medii pe economie, o construcție și un apartament, precum și valoarea unui automobil personal.

ANI a sesizat Procuratura Generală cu privire la acest caz. Conform legii, suspectul este obligat să depună declarațiile rectificate în termen de 30 de zile.

Procurorul a contestat în instanţă decizia emisă de Autoritatea Națională de Integritate.


Preluat de la: Publika.md