Un nou studiu arată cât de lipsite de eficienţă sunt vizierele de protecţie din plastic

Un studiu american arată că vizierele din plastic nu opresc răspândirea noului coronavirus, măştile fiind în continuare o metodă de protecţie mult mai eficientă.

Deşi până acum erau considerate o măsură de protecţie destul de sigură faţă de noul coronavirus, se pare că vizierele permit trecerea a până la 100% din picăturile de salivă mai mici de 5 micrometri eliberate (atunci când vorbim sau respirăm) în aer de o persoană infectată, conform unui nou studiu desfăşurat în Statele Unite. Rezultatul a fost arătat de o simulare pe calculator, care dezvăluie şi că picăturile mai mari, de aproximativ 50 de micrometri, ajung în aer în proporţie de 50%.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că vizierele sunt o măsură de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, însă una care funcţionează dacă este folosită în combinaţie cu alte măsuri similare, precum purtatul unei măşti, distanţarea socială şi spălatul frecvent pe mâini.

Vizierele nu acoperă complet faţa, astfel că acele mici picături eliberate prin gură sau pe nas pot scăpa cu destul de multă uşurinţă. Acest studiu vine ca o completare a unei cercetări realizate la Florida Atlantic University şi publicată pe 1 septembrie, care a tras aceeaşi concluzie – că vizierele nu sunt eficiente în oprirea răspândirii noului virus. În acel studiu, oamenii de ştiinţă au introdus substanţe fluorescente în picăturile de salivă, pentru a putea urmări felul în care acestea se răspândesc.

Vizierele au reuşit să oprească mişcarea iniţială a acelor picături, însă alte particule s-au răspândit în jurul mecanismului de protecţie şi au reuşit să scape. Profesorul Manhar Dhanak, co-autor al studiului a spus, citat de DailyMail: ”am putut observa că vizierele au reuşit să blocheze doar mişcarea iniţială a particulelor, însă altele au reuşit să treacă de ele cu relativă uşurinţă. În timp, aceste picături se pot dispersa într-o zonă largă în mai multe direcţii”.

Cercetarea a arătat că măştile faciale sunt mult mai eficiente decât vizierele. De la redeschiderea afacerilor, acestea din urmă au fost utilizate în mai multe locuri, precum frizerii, saloane de înfrumuseţare sau restaurante. Vizierele sunt purtate des şi de medici şi asistenţii medicali, însă tot timpul în combinaţie cu o mască de protecţie.


Preluat de la: Publika.md