Un nou post TV de stat în limba rusă stârnește controverse: „Nici Voronin, nici Dodon nu și-au permis o asemenea mizerie”

Inițiativa deputaților PAS de a înființa și finanța din bani publici un nou canal de televiziune, Moldova 3, destinat exclusiv vorbitorilor de limbă rusă, a provocat reacții dure pe scena politică. Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, critică aspru decizia, considerând-o lipsită de sens și ofensatoare la adresa majorității populației Republicii Moldova.

„Dacă pornești chiar acum televizorul, în orice grilă de programe, Orange, Starnet, Moldtelecom, Arax și ce mai este, 90% din sutele de canale TV sunt în limba rusă. Tocmai de asta mi se pare absolut stupid și lipsit de sens faptul că deputații PAS au decis ca din banii voștri, ai noștri, bani publici, să mai facă un post public de televiziune exclusiv în limba rusă”, a declarat Galbur.

Liderul PNM afirmă că nici fostul președinte Vladimir Voronin și nici Igor Dodon nu au mers atât de departe în politicile lor, descriind inițiativa drept „o scuipare în sufletul, și așa amărât, al poporului băștinaș de pe aceste meleaguri”.

Dragoș Galbur aduce în discuție și datele ultimului recensământ, potrivit cărora etnicii ruși reprezintă doar 3,2% din populația Republicii Moldova. Chiar și adăugând ucrainenii (4,9%) și găgăuzii (4,2%), care folosesc frecvent limba rusă, abia se ajunge la aproximativ 10% din populație. „Așadar, care este argumentul politic și financiar de a deschide din bani publici o televiziune în limba rusă, pentru ~10%? Credeți că o să-i convingeți să voteze cu PAS? Niciodată!”, mai afirmă președintele PNM.

El acuză conducerea actuală a Rep. Moldova, în special pe președinta Maia Sandu, că s-ar lăsa influențată de persoane care nu ar avea în vedere interesul național. „Maia Sandu s-a înconjurat cu tot felul de spioni ruși și diletanți politici, care o manipulează, îi oferă informații false și o duc în eroare ca să ia tot felul de decizii antinaționale. I-am spus-o de câteva ori în față. Nu m-a crezut. Încercați, poate pe voi o să vă creadă”, a mai declarat Dragoș Galbur.

Proiectul Moldova 3 urmează să fie dezbătut în continuare în Parlament, iar reacțiile din spațiul public sugerează că subiectul va rămâne unul intens controversat.


Preluat de la: Timpul.md