Un nou incendiu s-a declanşat miercuri seară la Moria, cea mai mare tabără de migranţi din Grecia de pe insula Lesbos, la 24 de ore după incendiul de proporţii care a distrus o mare parte a acestui centru, relatează AFP.
Incendiul a izbucnit într-o parte a taberei care nu a fost foarte afectată marţi seară, scrie agerpres.ro.
Scenele de haos s-au repetat: numeroase familii panicate puteau fi văzute fugind din tabără în timp ce corturile lor erau în flăcări.
„S-a terminat cu Moria”, strigau migranţii care se îndreptau spre drumul care leagă satul Moria de Mytilene, port şi cel mai important oraş din insulă.
În noaptea de marţi spre miercuri un enorm incendiu a distrus tabăra, care adăpostea circa 12.700 de persoane, printre care 4.000 de copii.
Insula Lesbos, cu o populaţie de 85.000 de persoane, a declarat stare de urgenţă miercuri dimineaţă.
Potrivit autorităţilor elene, cel puţin 3.500 de migranţi şi refugiaţi sunt acum fără adăpost şi au fost luate măsuri de urgenţă pentru găzduirea lor.
Cornille Ndama, un congolez care a fugit din tabăra de la Moria în noaptea de marţi spre miercuri, a declarat: „Am pierdut totul. Aşa cum mă vedeţi, aşa am rămas. Nu mai am nimic şi totuşi nu ştim unde vom dormi”.
„Casa noastră a dispărut, mâncarea noastră a dispărut, totul. Banii noştri au dispărut. Nu ştim ce se va întâmpla”, a mai spus el.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat „profunda tristeţe”, subliniind că UE este „gata să ajute” Grecia.
CITEȘTE ȘI: Un incendiu puternic a distrus cea mai mare tabără de migranți din Grecia
Preluat de la: Publika.md