Un nou acord pentru coridorul cerealelor în Marea Neagră

„Chiar în ultima clipă, Ucraina s-a retras brusc şi acordul a picat”, spune una dintre cele patru surse, celelalte trei confirmîndu-i versiunea. Nu este clar ce a determinat Kievul să se răzgîndească. Rusia, Ucraina şi Turcia nu au comentat deocamdată oficial această relatare.

Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma vizitei efectuate la Istanbul de preşedintele Zelenski, a predat anul trecut în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă. Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămînă în Turcia pînă la sfîrşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea către Ucraina a unor arme fabricate în Turicia, în special drone Bayraktar.

Pe de altă parte, Turcia este criticată de ţările occidentale că joacă un rol în ocolirea sancţiunilor impuse Rusiei. În acelaşi timp, Turcia s-a implicat activ în exporturile cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim securizat în Marea Neagră, în virtutea unui acord mediat de asemenea de ONU, dar din care Rusia s-a retras acuzînd nerespectarea componentei înţelegerii referitoare la exporturile ruseşti de produse agricole şi îngrăşăminte afectate indirect de sancţiunile occidentale.


Preluat de la: Noi.md