Hipermarketul Auchan a introdus un nou concept: coșul surpriză. Aceste coșuri sunt acoeprite, iar clienții care le cumpără află conținutul lor abia după achiziție. În coș sunt adăugate produse eletronice, produse de menaj, decorațiuni sau altele. În primele magazine unde s-a aplicat promoția, clienții efectiv au dat năvală și au epuizat toate cele 150 de cărucioare în mai puțin de 2 ore.
”Sub titlul „Descoperă comoara din cărucior” Auchan a oferit astazi, 29 martie, clienților săi din hipermarketurile Auchan Sibiu, Craiova Electroputere și Târgu Mureș Plaza Mall, posibilitatea de a cumpăra produse nealimentare cu prețuri reduse cu -65% față de prețul de la raft, puse de angajații Auchan în cărucioare închise. O acțiune comercială cu câștig garantat pentru clienți care s-au dovedit foarte încântați să descopere ce produse au fost ascunse în coșurile „misterioase”. Fiecare coș conținea între 10 și 20 de produse nealimentare, precum electronice, produse de menaj, de îngrijire a casei, decorațiuni etc., conținutul acestora fiind dezvăluit clienților doar după achiziție. În mai puțin de 2 ore, toate cele 150 de cărucioare au fost vândute, unii clienți cumpărând chiar mai multe simultan. O bună parte dintre ei au ajuns mai devreme de începerea vânzării, special pentru a „vâna” aceste „comori” din cărucioare. Pentru coșuri cu valori între 540-1450 lei, clienții au plătit cu 65% mai puțin, adică între 200-500 lei.
Acțiunea va continua și în alte magazine Auchan, săptămâna viitoare, ziua și ora urmând a fi comunicate în social media și pe site-ul retailerului.”, arată un comunicat Auchan.
Preluat de la: Timpul.md