Un lanț de cosmetice de lux, cu prezență în 36 de țări, a deschis primul magazin din România

Un lanț internaţional de cosmetice şi îngrijire personală Rituals Cosmetics a deschis miercuri primul magazin din România. ”Pe 25 septembrie, Mega Mall adaugă o nouă destinaţie premium în portofoliul său. Centrul comercial inaugurează primul magazin Rituals Cosmetics din România”, anunţă centrul comercial, potrivit news.ro. MCine sunt cei de la Rituals Cosmetics

Rituals Cosmetics a fost înfiinţat în Amsterdam şi este prezent în peste 36 de ţări. Rituals Cosmetics este un brand dedicat ideii de dezvoltare durabilă și bunăstare în lumea produselor cosmetice de lux. Pionier în integrarea produselor pentru baie, corp și îngrijirea locuinței într-un portofoliu unic, Rituals promovează transformarea rutinei zilnice în momente pline de sens. Fiecare produs este inspirat din tradiții străvechi și ajută la găsirea fericirii în cele mai mărunte lucruri. Printr-o gamă variată de produse Rituals pentru îngrijirea corpului și a pielii, parfumuri pentru casă, îngrijire pentru bărbați și accesorii pentru casă, clienții își pot îmbogăți viața cu momente pline de semnificație. Fondată în Amsterdam în anul 2000, Rituals a devenit expertă global în peste 36 de țări, fiind prezent în orașe vibrante precum Londra, Paris și Hong Kong, cu peste 1.185 de magazine proprii, peste 4.200 puncte de vânzare în cadrul altor magazine, 5 spa-uri și primul Mind Oasis din lume, în Amsterdam.Pe lângă acesta, Rituals a deschis în 2023 locații similare și în Antwerpen, Barcelona, Frankfurt și Paris. Dedicat unei abordări bazate pe trei piloni: Curat, Conștient și Grijă: (Clean, Conscious and Caring), Rituals a obținut prestigioasa certificare B CorporationTM. Ca parte din angajamentul continuu al Rituals de a-și îmbunătăți impactul social și de mediu, brandul se află într-un proces de dezvoltare pentru a crea formule naturale în proporție de 90% și ambalaje care pot fi reîncărcate, reciclate ori fabricate din materiale reciclate.

În plus, Rituals sprijină activ 3 organizații caritabile. Într-o lume a brandurilor de lux, Rituals își propune să fie lider în crearea unui standard de lux care îmbină frumusețea și starea de bine cu un viitor sustenabil.


Preluat de la: Timpul.md