Un fost funcţionar chinez a fost condamnat la moarte pentru că, în perioada 2012-2018, a primit mită în valoare de aproape 1 790 miliarde yuani, echivalentul a peste 276 de miliarde de dolari. Este vorba despre Lai Xiaomin, fostul președinte al uneia dintre cele mai mari companii chineze de gestionare a creditelor neperformante. Potrivit presei străine, bărbatul a fost condamnat de tribunalul din Tianjin şi pentru bigamie, iar anterior a fost exclus din Partidul Comunist Chinez.
Potrivit anchetatorilor, Lai Xiaomin primise cadouri scumpe încă din 2009, abuzând de funcţia pe care o deţinea. Lai a recunoscut anul trecut că a acceptat bani și a oferit detalii despre cum i se aduceau bancnote cu valiza la apartamentul său din Beijing. Poliția susţine că a găsit peste 200 de milioane de yuani în locuința bărbatului.
După arestarea sa, autoritățile au descoperit că acesta deținea mai multe proprietăți, ceasuri de lux, mașini, aur și o colecție de artă. Conform sentinței, banii și bunurile care i-au aparţinut vor fi transferate statului.
Preluat de la: Publika.md